Skip to main content
Articole

Cadouri pentru angajați la ocazii speciale: avantajele cardului cadou

În ultimii ani, așteptările angajaților din România s-au modificat, iar motivația financiară este considerată doar o parte a beneficiilor pe care le caută la un loc de muncă. Recompensele de ordin financiar sunt importante, însă nu mai reprezintă singurul impuls pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu și pentru a fi productivi, aprecierea și oferirea de beneficii suplimentare pentru sarcinile reușite fiind esențiale pentru atragerea și retenția angajaților.

Richard Branson, fondatorul Virgin Group, spunea: „Dacă ai grijă de angajații tăi, aceștia vor avea grijă de afacerea ta”. În lipsa unor angajați motivați și mulțumiți, o afacere nu va avea succes și nu se va dezvolta, pentru că oamenii responsabili cu derularea operațiunilor nu au niciun motiv să fie productivi și să obțină rezultate bune. De asemenea, în lipsa unei viziuni comune și a unor manageri competenți, care știu să lucreze cu oamenii, rezultatele vor fi întotdeauna sub așteptări, iar atmosfera de lucru nu va fi una plăcută.

articol cadou craciun 1

De ce este importantă motivarea angajaților

Motivarea angajaților a devenit, în ultimii ani, o preocupare constantă a companiilor din toate domeniile, care au observat că angajații care sunt motivați au o productivitate mai mare, sunt mult mai eficienți și își doresc să rămână în compania respectivă, fără a căuta sau a accepta un alt loc de muncă mai bine remunerat.

Angajații sunt factorii esențiali pentru succesul unei companii. De aceea, este important ca resursa umană să fie susținută și motivată, pentru ca salariații să fie mai implicați și să își dorească atingerea obiectivelor.

Investiția în oameni reprezintă cea mai eficientă soluție pentru ca o companie să se dezvolte constant și pentru a-și menține succesul pe piață. Procesul de motivare a angajaților face parte din strategia de resurse umane a unei companii, iar managerii au responsabilitatea de a menține echilibrul ideal între responsabilități și beneficiile pe care le oferă salariaților.

Oricare ar fi modalitatea aleasă pentru motivarea angajaților, indiferent că vorbim despre participarea la programe de pregătire sau traininguri, oferirea de carduri cadou pentru ocazii speciale (de Crăciun, Paște sau la diverse ocazii cu însemnătate pentru companie), teambuilding-urile, asigurările medicale, cursurile de dezvoltare, tichetele de masă sau reducerile la anumite magazine, acestea sunt investiții necesare, cu beneficii pe termen lung pentru dezvoltarea companiei.

articol cadou craciun 2

Care sunt cele mai de impact strategii de motivare a angajaților

Fiecare companie își adaptează strategiile de motivare a angajaților în funcție de atitudinea pe care o observă în comportamentul acestora și analizând strategiile de resurse umane ale altor companii de pe piață.

Dezvoltarea tehnologică, automatizarea și schimbările la nivel global de pe piața muncii reprezintă, pentru angajați, motive reale de îngrijorare. Aceștia se tem că își vor pierde locul de muncă sau că sarcinile lor vor fi diminuate, ceea ce va duce la scăderea salariului. De aceea, au fost create numeroase strategii de motivare și retenție a angajaților, pentru a asigura continuitatea și dezvoltarea companiilor.

Recompensele pentru fiecare an de vechime în cadrul companiei sunt o practică obișnuită în ultimii ani, ritmată de tendința angajaților de a fi atrași de un alt loc de muncă la scurtă vreme după ce au fost angajați într-o companie. În trecut, recompensarea avea loc doar după o perioadă lungă în cadrul firmei, însă fluctuațiile de personal de pe piața muncii au dus la necesitatea acordării de bonusuri chiar și după o perioadă mai scurtă de timp.

Stimulentele financiare au un rol important în satisfacția la locul de muncă. Pe lângă salariu, care trebuie să reflecte eforturile depuse de angajat și performanțele obținute, bonusurile și beneficiile sunt modalități excelente de motivare a angajaților. Acestea pot fi oferite sub diferite forme: vouchere, carduri cadou, carduri de vacanta, participarea la diverse evenimente, călătorii, reduceri la anumiți comercianți.

Siguranța locului de muncă este esențială pentru angajați. Piața muncii este dinamică, în continuă transformare, iar stabilitatea joacă un rol important în mecanismele motivării. Indiferent de nivelul de carieră sau de vechimea într-o companie, angajații au nevoie de confirmarea stabilității pentru a fi eficienți și pentru a-și îndeplini sarcinile.

Aprecierea abilităților și rezultatelor este o strategie abordată de un număr mare de companii, fiind o modalitate la îndemână și cu bune rezultate de a motiva angajații, chiar dacă aceștia nu sunt de foarte mult timp în companie. Recunoașterea calităților și a valorii pe care angajații o aduc în echipă are efecte pe termen lung și contribuie considerabil la loializarea acestora. 

Evoluția în cadrul companiei este o modalitate accesibilă de a crește gradul de motivație al angajaților. Comunicarea deschisă și transparența sunt elementele importante ale unei relații de succes între angajați și manageri. Acest lucru se poate dobândi prin comunicarea tuturor schimbărilor care au loc în cadrul companiei, prin oferirea de programe de pregătire și prin susținerea angajaților care își doresc să îndeplinească și alte obiective profesionale, în afara celor din fișa postului sau pentru care au fost angajați inițial.

Susținerea ideilor inovatoare și a creativității angajaților este o strategie de motivare cu rezultate pe termen lung, care nu implică eforturi mari din partea angajatorului. Salariații care se simt ascultați și ale căror idei sunt puse în practică sunt mult mai productivi și doresc să contribuie şi mai mult la rezultatele companiei.

articol cadou craciun 3

Rolul strategiilor de motivare a angajaților

Strategiile de motivare, indiferent de natura acestora sau de frecvența cu care sunt aplicate, au ca prim efect încurajarea angajaților. Implicarea în luarea deciziilor, consultarea, flexibilitatea și independența sunt necesare și motivante pentru angajați, indiferent care este poziția acestora în cadrul companiei și dacă participă sau nu în mod direct la luarea deciziilor.

Strategiile de motivare și recompensare a angajaților sunt esențiale pentru a echilibra nivelul salarial, mai ales în situațiile în care acesta este perceput ca fiind necorespunzător sau insuficient. De asemenea, aceste strategii au rolul de a îndeplini nevoile de ordin social ale angajaților, cum ar fi respectul și recunoașterea meritelor și capabilităților.

Responsabilizarea angajaților este importantă pentru funcționarea eficientă a unei companii, încurajarea spiritului de echipă fiind o strategie de motivare care funcționează indiferent de funcția sau poziția pe care o ocupă angajații. Apartenența la un grup ce are aceleași valori și urmărește același obiectiv este o componentă socială esențială, iar motivația vine din dorința de a participa în mod activ la atingerea obiectivelor alături de echipă. 

Motivația este în strânsă legătură cu productivitatea, iar angajații care se simt apreciați și respectați colaborează mult mai bine în echipa din care fac parte, având rezultate mai bune. Salariații care sunt motivați și care știu că eforturile le vor fi răsplătite sunt cei care contribuie la evoluția echipei și a companiei.

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care un angajator trebuie să le aibă în vedere este motivarea angajaților, un element esențial pentru buna funcționare a operațiunilor pe care le conduce. Investițiile în resursa umană sunt benefice pe termen lung, loializarea angajaților fiind un obiectiv urmărit de toate companiile, pentru a se putea dezvolta și pentru a-și consolida poziția pe piață.

Sursa foto: Shutterstock

image

Încă nu oferi carduri de masă angajaților tăi? Solicită o ofertă personalizată pe nevoile afacerii tale

Solicită oferta

Sau discută direct cu un consultant financiar Edenred pentru a primi mai rapid o ofertă personalizată.

Contactează-ne