Motivarea angajaților într-un business mic: 5 strategii eficiente și cum să le aplici
- Gabriel Grosoiu
- 13.11.2024
Motivarea angajaților într-un business mic este esențială pentru a crea un mediu de lucru pozitiv, productiv și de succes pe termen lung. Și, deși resursele pot fi adesea limitate, există numeroase metode eficiente prin care îți poți inspira echipa să își mențină entuziasmul și să contribuie activ la obiectivele companiei.
Descoperă în cele ce urmează cinci strategii practice care te vor ajuta să transformi motivarea angajaților într-o prioritate.
- Oferă angajaților beneficii extrasalariale moderne
- Contruiește o cultură organizațională pozitivă pentru angajați motivați
- Oferă-le angajaților oportunități de învățare și dezvoltare
- Implică angajații în decizii importante
- Promovează un echilibru între muncă și viața personală
1. Oferă angajaților beneficii extrasalariale moderne
62% dintre angajați susțin că beneficiile extrasalariale le influențează decizia de a rămâne la un job, conform studiului Edenred Benefit. Ce înseamnă asta? Că beneficiile extrasalariale sunt un instrument valoros pentru a atrage și reține talentele în orice business.
Iată câteva exemple de beneficii extrasalariale pe care le poți oferi și tu, ca manager al unui business mic, angajaților tăi:
- Abonamente la sala de sport și acces la activități wellness. Acestea contribuie la sănătatea fizică și psihică a angajaților, reducându-le nivelul de stres și îmbunătățindu-le energia zilnică. Pentru business, acest beneficiu extrasalarial poate reduce absenteismul și poate crește productivitatea.
- Asigurare medicală privată. Această soluție le oferă angajaților acces rapid la servicii de sănătate de calitate, creând astfel un mai mare sentiment de siguranță.
- Zile libere suplimentare plătite. Poți începe prin oferirea unei zile libere angajaților cu ocazia aniversării lor. Este o formă simplă de a celebra și de a recunoaște contribuția fiecăruia la succesul businessului.
👉 Descarca studiul Edenred Benefit și află mai multe statistici interesante despre tendințele pieței de beneficii extrasalariale din România!
Cardurile virtuale Edenred – de ce să le alegi pentru motivarea angajaților
Pe lângă oferirea unor beneficii precum cele de mai sus, și cardurile virtuale Edenred pot îmbunătăți considerabil motivarea angajaților și satisfacția lor, deoarece le oferă numeroase beneficii, în funcție de alegerea pe care o faci. Iată ce tipuri de carduri Edenred poți să alegi:
- Cardul de masă Edenred – soluția modernă pentru mese hrănitoare și echilibrate! Oferă-le angajaților tăi un buget dedicat pentru masa zilnică, cu un card de masă Edenred. Valoarea poate ajunge până la 40,04 lei/zi lucrată, dar poți ajusta suma în funcție de bugetul firmei.
👉 Comandă cardurile online și cere o oferta personalizata pentru a încuraja un stil de viață sănătos în rândul angajaților!
- Cardul de vacanță Edenred – soluția perfectă pentru un echilibru sănătos între job și viața personală. Lasă-i pe angajații tăi să se bucure de vacanțe relaxante pe teritoriul României! Cardul de vacanță Edenred acoperă cheltuieli de cazare, mese, transport și tratamente speciale – valoarea maximă putând ajunge până la șase salarii minime brute.
- Cardul cultural Edenred – soluția potrivită pentru a susține dezvoltarea personală și profesională. Acesta este un stimulent pentru minte și suflet: cardul cultural Edenred acoperă cheltuieli pentru cărți, filme, spectacole, cursuri și multe altele. Oferă-l lunar (220 lei) sau ocazional (440 lei), pentru ca angajații tăi să își poată explora pasiunile și să se dezvolte constant.
- Cardul cadou Edenred – soluția care te ajută să-ți arăți aprecierea față de angajați cu orice ocazie. Cu o valoare de 300 lei/eveniment, este perfect pentru ocazii precum Crăciun, Paște, 8 Martie sau Ziua Copilului. Angajații se pot bucura de el la o varietate de comercianți: frumusețe, modă, sport, cultură și multe altele.
Pe lângă beneficiile clare pe care le aduc angajaților, cardurile virtuale Edenred aduc beneficii și afacerii tale. Și nu, nu vorbim doar despre motivarea angajaților și creșterea retenției în companie. Haide să vorbim și despre beneficiile fiscale pe care le ai atunci când alegi cardurile virtuale Edenred. Iată care sunt:
- pentru valoarea încărcată pe cardurile de masă, compania beneficiază de 100% deductibilitate de la plata impozitului pe profit și scutire de la plata contribuțiilor sociale (CAS, CASS, CAM);
- în ceea ce privește valoarea încărcată pe cardurile cadou, suma maximă neimpozabilă este de 300 de lei/eveniment/persoană;
- pentru valoarea încărcată pe cardurile de vacanță, pentru tine cheltuiala este deductibilă în limita a șase salarii/angajat, eliminându-se și obligația de plată a contribuției asiguratorii de muncă;
- pentru valoarea încărcată pe cardurile culturale, beneficiezi de scutire de la plata contribuțiilor sociale și de deductibilitate în limita a 5% din valoarea cheltuielilor cu salariile personalului.
Toate aceste beneficii înseamnă reducere de costuri pentru compania ta. Datorită acestor scutiri de taxe şi deduceri la plata impozitului pe profit, cu ajutorul cardurilor virtuale Edenred poți face o economie de până la 32% versus acordarea acelorași beneficii în numerar.
În plus, fiind vorba despre carduri virtuale, plătești zero costuri de producție și livrare. Tot procesul este digital și nu presupune costuri suplimentare pentru businessul tău.
2. Construiește o cultură organizațională pozitivă pentru angajați motivați
Un alt lucru pe care îl poți face pentru a motivarea angajaților tăi este să construiești o cultură organizațională pozitivă, bazată pe încredere și colaborare. 66% dintre administratorii de afaceri care au participat la un studiu efectuat de PwC[1] consideră că o cultură organizațională sănătoasă este chiar mai importantă decât modelul operațional al businessului.
Acum ai putea spune că procesul de construire a unei culturi organizaționale este mult prea dificil și accesibil numai marilor corporații. Însă este, oare, așa? Noi credem că nu, și de aceea îți oferim mai jos câteva exemple de metode de motivare a angajaților pe care le poți implementa și tu pentru a construi o cultură organizațională pozitivă în micul tău business:
- Amenajează un mediu fizic care să încurajeze colaborarea între angajați. Birourile de tip open-space, sălile special amenajate pentru ședințe și amenajarea unei zone de relaxare pot face minuni în crearea unei atmosfere pozitive la muncă.
- Încurajează întâlnirile de echipă, organizează ședințe regulate și lasă loc pentru schimbul de idei. Într-un business mic, fiecare opinie contează, iar un feedback sincer și constructiv va întări încrederea între membrii echipei și va crea un spațiu de lucru în care ideile pot să înflorească.
- Organizează activități de teambuilding și socializare. Activitățile de teambuilding nu trebuie să fie costisitoare pentru a avea impact. Chiar și ieșirile scurte, prânzuri săptămânale cu echipa sau sesiuni de jocuri și activități creative la birou pot îmbunătăți coeziunea echipei. Organizarea acestor momente de socializare ajută la dezvoltarea relațiilor informale și consolidează sentimentul de apartenență al fiecărui membru din echipă.
- Implementează un sistem simplu de recunoaștere a performanței angajaților. De exemplu, o diplomă pentru „Angajatul lunii” sau mici recompense pentru obiective atinse pot contribui la o atmosferă de lucru în care angajații se simt respectați și motivați.
👉 Acestea sunt doar câteva dintre acțiunile pe care le poți implementa pentru a pune bazele unei culturi organizaționale sănătoase care să motiveze angajații. Descoperă cate tipuri de culturi organizationale exista si care ar putea fi cel mai potrivit pentru compania ta.
3. Oferă-le angajaților oportunități de învățare și dezvoltare
La întrebarea „Ce te motivează la locul de muncă?”, 94% dintre angajați care au participat la un studiu realizat de Linkedin[2] n au declarat că ar fi mai motivați să rămână într-o companie și să își îmbunătățească performanțele dacă aceasta ar investi în dezvoltarea lor profesională. Și cum altfel să investești în dezvoltarea profesională a unui angajat dacă nu prin oferirea de oportunități de învățare și dezvoltare? Acest lucru nu numai că demonstrează angajaților că businessul investește în dezvoltarea lor, dar duce și la o echipă mai bine pregătită și mai loială.
Înainte de a lua o decizie, identifică nevoile de învățare ale echipei tale și oferă acces la resurse relevante, cum ar fi platforme de cursuri online sau workshopuri de specialitate. Dacă bugetul este limitat, poți organiza sesiuni de formare interne, în care colegii mai experimentați să împărtășească din cunoștințele lor.
👉 Descoperă mai multe detalii despre cum poti sa cresti retentia angajatilor in compania ta, astfel încât să te asiguri că angajații în care investești vor rămâne alături de tine timp îndelungat.
4. Implică angajații în decizii importante
După ce le oferi angajaților oportunități de învățare și dezvoltare, următorul pas firesc este să îi implici și în deciziile importante ale companiei. Acest lucru nu doar că le validează perspectivele și experiența dobândită, dar le oferă și un sentiment puternic de apartenență și de influență asupra viitorului afacerii. Pe de altă parte, când angajații contribuie la luarea deciziilor, nivelul lor de angajament și responsabilitate crește, iar motivația lor este mult mai mare.
Iată cum poți, pas cu pas, să-ți implici angajații în deciziile importante ale businessului și să crești nivelul lor de motivare:
- Creează un proces decizional transparent. Explică-le angajaților cum funcționează procesul decizional în companie și cum pot contribui. Comunicarea clară a motivelor din spatele deciziilor îi face să înțeleagă mai bine direcția în care se îndreaptă afacerea și să își asume rolul în realizarea acesteia.
- Încurajează autonomia. Oferind angajaților libertatea de a prelua inițiative în activitățile lor, aceștia se vor simți mai motivați să contribuie activ la creșterea afacerii. De asemenea, poți să-i încurajezi să vină cu idei noi pentru proiectele de zi cu zi și să-și organizeze munca într-un mod care li se potrivește. În timp, acest lucru îi va face să se simtă mai pregătiți să ia decizii importante.
- Organizează sesiuni periodice de brainstorming. Creează un spațiu deschis pentru idei, în care angajații să se simtă confortabil să își exprime opiniile. Sesiunile de brainstorming aduc idei noi și stimulează angajații să gândească strategic și să propună soluții eficiente pentru business.
- Invită angajații cheie să participe la întâlnirile de planificare strategică și oferă-le spațiu să-și exprime ideile. Chiar și participarea în calitate de observatori poate crește gradul lor de implicare și înțelegerea strategiei.
5. Promovează un echilibru între muncă și viața personală
Nu în ultimul rând, un echilibru sănătos între muncă și viața personală este crucial pentru motivarea angajaților. Conform unui studiu[3] publicat pe acest subiect, un procent semnificativ de 72% dintre angajați consideră că echilibrul între job și viața personală este crucial în carieră.
Iată ce poți face tu pentru a încuraja un astfel de echilibru în rândul angajaților tăi:
- Oferă flexibilitate în programul de lucru. În funcție de profilul businessului tău, poți permite angajaților să își stabilească orele de început și de final ale zilei de muncă. Acest lucru le oferă libertatea de a-și gestiona mai bine timpul, reducând stresul și crescând eficiența.
- Încurajează-i pe angajați să ia pauze scurte și regulate, să ia prânzul departe de zona de birou și să profite de zilele libere.
- Oferă-le acces la resurse pentru bunăstare și sănătate mintală, cum ar fi sesiunile de consiliere psihologică sau diferite activități de relaxare. Grija pentru sănătatea lor mintală și emoțională va crea o atmosferă de sprijin reciproc și va reduce stresul la locul de muncă.
👉 Pentru că toate strategiile de motivare a angajaților pot fi dificil de implementat de unul singur, te poți gândi ca pe termen lung să implementezi un management al resurselor umane complex care să se ocupe de toate aceste aspecte. Află care este, mai exact, importanța unui management de resurse umane într-o companie și ce rol are departamentul de HR.
În concluzie, motivarea angajaților nu trebuie să fie un proces complicat sau costisitor, ci mai degrabă să te gândești la o serie de acțiuni strategice, menite să creeze o atmosferă de sprijin și colaborare. Pornește de la aceste cinci strategii și aplică-le pe cele care se potrivesc cel mai bine cu specificul businessului tău pentru a-ți construi o echipă motivată și loială pe termen lung!
Sursă foto: Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock, Shutterstock
Surse de documentare pentru articol:
- Workplace Learning & Development Report 2018 | LinkedIn Learning, accessed on 10.11.2024;
- U.S. economy: importance of work-life balance in 2018 | Statista, accessed on 10.11.2024;
- Global Culture Survey 2021: PwC, accessed on 10.11.2024.
[1]Link studiu https://www.pwc.com/gx/en/issues/upskilling/global-culture-survey-2021.html
[2]Link studiu: https://learning.linkedin.com/resources/workplace-learning-report-2018
[3]Link studiu: https://www.statista.com/statistics/916521/us-economy-importance-work-life-balance/