Edenred și Global Payments au încheiat un parteneriat pentru accelerarea digitalizării comerțului din România
- Diana Stroia
- 08.09.2021
Parteneriatul are ca scop creşterea incluziunii financiare pentru afacerile locale, prin facilitarea accesului la echipamente de plată digitale.
Edenred România, platformă digitală lider de servicii și plăți, și Global Payments, lider mondial pe piața furnizării de soluții și echipamente de plată, anunță lansarea parteneriatului pentru accelerarea digitalizării comerțului din România. Parteneriatul își propune, astfel, să stimuleze creșterea acceptării plăților cu cardul în rândul comercianților la nivel național. Acesta este primul parteneriat din România între o companie din industria de beneficii extrasalariale și un furnizor de soluții și echipamente de plată, acest parteneriat fiind deja operaţional.
Programul se adresează prioritar afacerilor locale care nu dețin POS-uri instalate în locații. Comercianţii obţin astfel un pachet ușor accesibil, bazat pe mixul dintre tehnologiile, serviciile și expertiza de piață ale companiei Global Payments și acceptarea facilă a cardurilor de masă, cadou, de vacanță, culturale sau sociale emise de Edenred, având astfel un impact direct în creşterea afacerilor.
Ca parte a acestui parteneriat, Global Payments le oferă comercianților parteneri Edenred România soluții ce permit acceptarea tuturor tipurilor de carduri - de la terminale de plată fizice la soluții de plată mobile și online.
GP Tom, cea mai nouă soluție de plată dezvoltată de Global Payments, permite comercianţilor să accepte plăţi cu cardul prin intermediul propriului telefon mobil, înlocuind terminalul clasic POS. Telefonul comerciantului este practic transformat într-un terminal de plată printr-o simplă instalare din Google Play Store a aplicației GP Tom, compatibilă cu toate telefoanele cu sistem de operare Android 8 (sau superior) şi chip NFC încorporat.
Ştefan Toderiţă, Business Development Director Edenred România, declară: „Într-o lume dinamică și digitalizată, ne-am asumat responsabilitatea de a sprijini mediul de afaceri local, oferindu-le partenerilor noștri soluții pentru a-și crește afacerile și acces la canale alternative pe care le-au folosit într-o măsură mai mică. Parteneriatul cu Global Payments se înscrie în strategia noastră de a susţine comercianții și antreprenorii în direcția digitalizării afacerilor, pentru ca aceștia să poată accesa toate sumele disponibile pe cardurile de masă, cadou, de vacanță, culturale sau sociale emise de Edenred România, într-un context în care cererea pe zona de beneficii extrasalariale este în creștere”.
În parteneriatul cu Global Payments, utilizatorii soluțiilor Edenred vor avea acces la o rețea extinsă și variată de comercianți care acceptă plăți într-un mediu certificat și securizat, respectând ultimele standarde tehnice de securitate a datelor.
Ionela Mitran, Head of Sales Global Payments, declară: „Parteneriatul cu Edenred România reprezintă încă un pas pe care Global Payments îl face în direcția extinderii soluțiilor de plată inovative către mediul de afaceri. Comercianții pot beneficia rapid și simplu de soluții de acceptare la plată a cardurilor, atât debit, credit, cât și carduri de beneficii, astfel încât să poată răspunde cererii consumatorilor de a plăti fără numerar. Îmbinarea ofertei Edenred cu soluțiile Global Payments este cea mai bună premisă care va face acest parteneriat un beneficiu major pentru comercianți.”
Prezent pe piața din România din 2016, Global Payments gestionează un portofoliu de peste 9.000 comercianți, cu peste 14.000 terminale POS. Soluția inovativă de plată card pe telefoanele mobile GP Tom, lansată în luna februarie a acestui an, cunoaște un real succes pe piața din România în rândul comercianților și antreprenorilor - restaurante, cafenele, hoteluri, braserii, magazine de proximitate, piețe locale - datorită usurinței în utilizare și fiabilității soluției.
Industria de beneficii extrasalariale este una dintre cele mai digitalizate din România, tehnologia jucând un rol esențial în derularea operațiunilor curente. În prezent, gradul de digitalizare în Edenred este de aproximativ 90%, iar utilizatorii, care își doresc flexibilitate și mai multe opțiuni, beneficiază de soluții de plată mobile pentru toate produsele esențiale din ecosistemul de beneficii oferite de Edenred.