Skip to main content
Articole

Impozitul pe profit în 2026: cum se calculează și care e cadrul legislativ

[1] În 2026, impozitul pe profit se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra profitului impozabil, determinat ca diferență între veniturile impozabile și cheltuielile deductibile, ajustată cu elementele fiscale prevăzute de lege. Regimul este reglementat de Codul Fiscal (Legea nr. 227/2015) și de modificările introduse prin Legea nr. 141/2025, Legea nr. 239/2025 și OUG nr. 89/2025.

Ce trebuie să știi acum despre impozitul pe profit în 2026:

  • Firmele care nu mai îndeplinesc condițiile pentru regimul microîntreprinderilor sau depășesc plafonul de 100.000 euro trec la impozitul pe profit.
  • Anumite companii pot beneficia de reduceri ale impozitului pe profit dacă îndeplinesc condițiile privind capitalul propriu.
  • Companiile mari pot datora impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) dacă acesta depășește impozitul pe profit calculat în mod obișnuit.
  • Calculul impozitului pe profit presupune determinarea rezultatului fiscal, identificarea cheltuielilor deductibile și nedeductibile și aplicarea cotei de 16%.

Descoperă în continuare tot ce trebuie să știi despre impozitul pe profit.

Ce este impozitul pe profit și cât e cota în 2026?

Impozitul pe profit este taxa pe care o firmă o plătește statului pentru profitul obținut din activitatea sa economică. Se calculează aplicând o cotă de 16% asupra profitului impozabil, adică diferența dintre veniturile totale și cheltuielile deductibile ale companiei.

Care este cadrul legal al impozitului pe profit?

Impozitul pe profit este reglementat prin Codul Fiscal (Legea nr. 227/2015), cu cele mai recente modificări aduse prin trei acte normative principale, adoptate în 2025 și aplicabile în 2026:

  • Legea nr. 290/2024 (cu modificările ulterioare): modificări privind regimul microîntreprinderilor și impozitul pe profit;
  • OUG nr. 156/2024 (aprobată cu modificări): măsuri fiscal-bugetare care au afectat plafoanele, cotele și condițiile de impozitare;
  • OUG nr. 91/2025 și OUG nr. 89/2025 (Ordonanța „trenuleț”): modificări suplimentare privind impozitul minim pe cifra de afaceri, microîntreprinderi și alte aspecte fiscale;

Aceste acte normative aduc modificări importante pentru impozitul pe profit, taxele pentru microîntreprinderi și impozitul minim pe cifra de afaceri.

Cine plătește impozit pe profit în 2026?

În 2026, obligația de a plăti impozit pe profit de 16% revine tuturor companiilor care nu se mai încadrează în regimul microîntreprinderilor. Principalele situații în care se plătește impozit pe profit:

  • Firma depășește plafonul de 100.000 euro venituri totale pe an (calculat la cursul BNR de la 31 decembrie 2025).
  • Firma nu mai îndeplinește condițiile de microîntreprindere (de exemplu, nu are minim un angajat pe perioadă nedeterminată sau determinată de minimum un an).
  • Firma desfășoară activități excluse din regimul micro (bănci, asigurări, jocuri de noroc, exploatare petrol și gaze etc.).

👉 Dezvoltă-ți compania și crește-i rata de succes. Află ce este micromanagementul, de ce trebuie să îl eviți și ce soluții poți găsi.

Cum se calculează impozitul pe profit în România?

Modalitatea de calcul a impozitului pe profit a rămas similară anilor anteriori. Pentru a calcula impozitul pe profit în România, se calculează, mai întâi, rezultatul fiscal. Dacă acesta este pozitiv, vom avea profit impozabil, iar dacă este negativ, apare pierderea fiscală. Se aplică următoarea formulă pentru impozit pe profit:

Rezultatul fiscal = rezultatul contabil + cheltuielile nedeductibile fiscal - venituri neimpozabile - deduceri fiscale.

Impozitul pe profit se calculează, apoi, aplicând cota de impozit pe profit în 2026, respectiv 16% din profitul impozabil. În cazul unui rezultat fiscal negativ, nu se va mai calcula impozitul pe profit.

Pentru a putea determina profitul impozabil, contribuabilii sunt obligați să mențină un registru de evidență fiscală, în formă scrisă sau electronică. Aici vor fi înregistrate veniturile impozabile, indiferent de sursă, de-a lungul unui an fiscal. Totalitatea veniturilor impozabile se realizează prin însumarea tuturor veniturilor, trimestrial sau anual.

Următorul pas pentru calculul impozitului pe profit este calcularea rezultatului contabil. Astfel, rezultatul contabil se calculează prin formula:

Rezultatul contabil = totalitatea veniturilor înregistrate - totalitatea cheltuielilor înregistrate.

Componenta următoare se referă la cheltuielile nedeductibile fiscal. Acestea sunt acele cheltuieli care nu au o contribuție directă sau indirectă la realizarea veniturilor. Altfel spus, sunt acele cheltuieli pe care autoritățile nu le consideră necesare pentru a obține veniturile. Aici intră cheltuieli cu servicii de consultanță/management, cheltuieli de sponsorizare, dobânzi de întârziere, amenzi, penalități.

Exemplu de calcul pentru impozitul pe profit

O firmă înregistrează:

  • Venituri totale: 1.300.000 lei
  • Cheltuieli deductibile: 1.100.000 lei (inclusiv actualizarea sistemului informatic)
  • Cheltuieli nedeductibile: 50.000 lei

Calcul:

  • Rezultatul contabil = 1.300.000 – 1.100.000 = 200.000 lei
  • Profit impozabil = 200.000 + 50.000 (cheltuieli nedeductibile) = 250.000 lei
  • Impozit pe profit = 16% × 250.000 = 40.000 lei

Profitul net după impozit = 250.000 – 40.000 = 210.000 lei

Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru reducerea impozitului pe profit în 2026?

Conform legislației în vigoare (OUG nr. 153/2020 cu modificările ulterioare), companiile pot beneficia de reduceri ale impozitului pe profit dacă îndeplinesc anumite condiții legate de capitalul propriu.

Tabel cu reduceri aplicabile în 2026:

Tip reducere

Condiții de acordare

Reducere de 2%

Se acordă dacă capitalul propriu contabil (prezentat în situațiile financiare anuale) este pozitiv și reprezintă cel puțin 50% din capitalul social subscris.

Reducere suplimentară de până la 3%

Se acordă dacă, pe lângă îndeplinirea condiției pentru reducerea de 2%, firma înregistrează o creștere a capitalului propriu ajustat față de anul precedent (sau față de anul 2020, după caz). Procentul exact al reducerii depinde de nivelul creșterii capitalului propriu.

Cum se calculează reducerea totală?

Dacă se îndeplinesc mai multe condiții, procentele de reducere se adună și se aplică asupra impozitului pe profit datorat. Reducerea nu poate duce la un impozit negativ.

Când se plătește impozitul pe profit?

Impozitul pe profit se poate plăti trimestrial sau anual.

1. Plata trimestrială

Majoritatea companiilor calculează, declară și plătesc impozitul pe profit trimestrial, până pe data de 25 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului.

Exemple (an fiscal = an calendaristic):

  • Trimestrul I (ianuarie–martie): 25 aprilie
  • Trimestrul II (aprilie–iunie): 25 iulie
  • Trimestrul III (iulie–septembrie):  25 octombrie
  • Trimestrul IV (octombrie–decembrie): 25 ianuarie (anul următor)

2. Plata anuală (cu plăți anticipate)

Anumite categorii plătesc impozitul pe profit anual, cu plăți anticipate trimestriale:

  • Instituțiile de credit (bănci) și sucursalele acestora
  • Firmele care realizează venituri majore din agricultură (cultura cerealelor, plantelor tehnice, cartof, pomicultură, viticultură) – termen final: 25 februarie a anului următor

Termen general anual:

Impozitul pe profit se declară și se plătește definitiv până pe data de 25 martie a anului următor celui pentru care se datorează.

👉 În cazul în care, pe parcursul anului, ai avut cheltuieli cu plata indemnizației de delegare, află care este modalitatea de calcul a acesteia și care este plafonul neimpozabil, din articolul „Diurna în 2026: plafon, reglementări contabile, aspecte esențiale”.

Cine trebuie să plătească impozit suplimentar?

Instituțiile de credit persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit persoane juridice străine datorează, suplimentar impozitului pe profit, un impozit pe cifra de afaceri. Cotele aplicabile s-au schimbat semnificativ față de planificarea inițială:

  • 2% pentru perioada 1 ianuarie 2025 – 30 iunie 2025 inclusiv;
  • 4% pentru perioada 1 iulie 2025 – 31 decembrie 2026 inclusiv (majorare introdusă prin Legea nr. 141/2025, în locul reducerii la 1% care fusese anticipată anterior).

Excepție: instituțiile de credit cu o cotă de piață sub 0,2% continuă să plătească doar 2%, atât în 2025, cât și în 2026.

Măsura e prezentată ca temporară, urmând ca impozitul suplimentar pentru bănci să fie eliminat începând cu 2027.

Impozitul suplimentar pentru sectoarele petrol și gaze naturale (ICAS) rămâne, separat, la o cotă de 0,5%, prelungit și el până la finalul lui 2026, cu eliminare planificată tot din 2027.

Cum se impozitează dividendele în 2026?

Cota de impozitare a dividendelor este de 16% în 2026, potrivit Legii nr. 141/2025.

Această cotă de 16% se aplică tuturor dividendelor plătite începând cu 1 ianuarie 2026, indiferent de anul fiscal în care a fost realizat profitul din care provin. Practic, chiar și profiturile acumulate anterior, dacă sunt distribuite ca dividende după această dată, sunt supuse noii cote majorate. Impozitul rămâne final.

Exemplu de calcul: pentru dividende brute de 60.000 lei plătite în martie 2026, impozitul datorat este de 9.600 lei (16%), iar suma netă încasată de asociați este de 50.400 lei.

Este important de reținut evoluția rapidă a acestei cote în ultimii ani: de la 8% (2024), la 10% (2025), și acum la 16% (2026). Asta înseamnă o dublare în doar doi ani, relevantă pentru planificarea fiscală a antreprenorilor care distribuie profit sub formă de dividende.

👉 Află cum gestionezi mai bine schimbările fiscale în 2026, direct de la experți. Cu BIZTRO Club, dedicat tuturor celor care dețin un business mic sau sunt manageri într-un IMM, ai acces la recomandările unor experți din numeroase domenii pentru a găsi soluții practice la provocările pe care le întâmpini.

Cum se impozitează veniturile microîntreprinderilor în 2026?

În 2026 se aplică o cotă unică de 1% pentru toate microîntreprinderile care îndeplinesc condițiile legale, indiferent de domeniul de activitate sau de nivelul veniturilor, atât timp cât acestea nu depășesc plafonul total.

Această simplificare a fost introdusă prin OUG nr. 89/2025, care a eliminat cota de 3%, aplicată anterior microîntreprinderilor cu venituri între 60.000 și 250.000 euro anual.

Care este plafonul pentru microîntreprinderi în 2026?

Începând cu 1 ianuarie 2026, plafonul este de 100.000 euro. Firmele care depășesc acest prag trec automat și ireversibil la impozitul pe profit (16%). În 2024, plafonul a fost de 500.000 euro, iar în 2025 de 250.000 euro.

Verificarea plafonului pentru 2026 se face pe baza veniturilor realizate în anul precedent (2025), la cursul de schimb valabil la 31 decembrie 2025. Termenul-limită pentru analiza și declararea încadrării este 31 martie 2026.

Alte condiții importante de îndeplinit pentru încadrarea la microîntreprindere

Pe lângă plafonul de venituri de 100.000 euro, o firmă trebuie să îndeplinească cumulativ toate condițiile de mai jos, verificate la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, pentru a putea aplica regimul de microîntreprindere:

  • Capitalul social trebuie să fie deținut de persoane, altele decât statul și unitățile administrativ-teritoriale;
  • Firma nu trebuie să se afle în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată la Registrul Comerțului sau la instanțele judecătorești;
  • Firma trebuie să aibă cel puțin un salariat cu normă întreagă (sau echivalentul acesteia din contracte part-time însumate), ori un administrator remunerat printr-un contract de mandat. Există excepții pentru firmele nou-înființate și pentru cazurile de suspendare temporară a raportului de muncă, dacă perioada e mai mică de 30 de zile și situația nu s-a mai repetat în anul fiscal respectiv;

👉 Dacă îți dorești să obții performanțe din partea angajaților tăi, află care este cea mai potrivită metodă de a-i îndruma, care sunt principalele stiluri de leadership și cum îți poți dezvolta un stil de conducere potrivit.

  • Dacă asociații sau acționarii dețin, direct sau indirect, peste 25% din capitalul social al mai multor firme eligibile pentru regimul micro, aceștia trebuie să desemneze o singură firmă din portofoliu care să aplice acest regim. Celelalte vor plăti impozit pe profit.
  • Firma trebuie să fi depus la termen situațiile financiare anuale. Pentru anul fiscal 2026, termenul este 31 martie 2026.
  • Firma nu trebuie să desfășoare activități excluse de la acest regim, precum: activități bancare, de asigurări și reasigurări, piețe de capital, jocuri de noroc, sau exploatarea și dezvoltarea zăcămintelor de petrol și gaze naturale.

Important pentru firmele cu mai multe entități legate: plafonul de venituri de 100.000 euro nu se verifică izolat, per firmă, ci cumulat cu veniturile întreprinderilor legate, adică firmele în care aceiași asociați dețin, direct sau indirect, peste 25% din capital. Această regulă poate „scoate" din regimul micro firme care, privite individual, ar părea sub prag.

Nerespectarea oricăreia dintre aceste condiții duce la trecerea automată la impozitul pe profit (16%), începând cu trimestrul în care condiția nu mai este îndeplinită, fără posibilitatea de a reveni la regimul micro în perioada următoare.

👉 Dorești să folosești o modalitate eficientă de a administra beneficiile extrasalariale pentru angajații tăi? Folosește platforma Benefit, un sistem de administrare a beneficiilor extrasalariale cu efort administrativ minim.

Ce industrii sunt cele mai afectate de plata impozitului pe profit în 2026?

Industriile cu marje de profit reduse, venituri sezoniere/fluctuante și costuri operaționale ridicate sunt cele mai afectate de trecerea la impozitul pe profit. Firmele cu marje mari și venituri stabile se adaptează mai ușor.

  • Industria IT și Software. Multe firme IT care beneficiau de regimul micro (cu impozit de 1% sau 3%) au depășit plafonul de 100.000 euro. Trecerea la impozitul pe profit de 16% a crescut semnificativ sarcina fiscală, mai ales pentru companiile cu cheltuieli mari cu personalul și dezvoltare.
  • Industria comerțului cu amănuntul. Magazinele de electronice, produse de larg consum, îmbrăcăminte și electrocasnice au marje de profit reduse și venituri fluctuante. Depășirea plafonului de 100.000 euro le obligă să plătească 16% impozit pe profit, ceea ce afectează lichiditatea.
  • Industria construcțiilor. După eliminarea treptată a stimulentelor fiscale specifice, combinată cu costuri ridicate cu materialele și forța de muncă, firmele din construcții resimt puternic trecerea la impozitul pe profit.
  • Industria ospitalieră și turistică (HORECA). Multe restaurante, hoteluri, pensiuni, catering și baruri au marje de profit mici. Trecând la impozitul pe profit, a crescut presiunea fiscală.
  • Agricultură și producție alimentară. Micii producători și fermierii sunt cei mai vulnerabili. Marile companii agroalimentare pot gestiona mai ușor tranziția, dar firmele mici riscă profitabilitate redusă sau chiar dificultăți majore.

Ce este impozitul minim pe cifra de afaceri? Formulă de calcul

Conform articolului 18 din Codul Fiscal, anumite companii mari sunt obligate să plătească impozit minim pe cifra de afaceri (IMCA) dacă impozitul pe profit calculat în mod normal este mai mic decât această valoare.

Cine datorează IMCA?

Companiile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • Au realizat o cifră de afaceri de peste 50.000.000 euro în anul precedent;
  • Impozitul pe profit calculat în mod normal este mai mic decât valoarea IMCA.

În acest caz, firma plătește impozitul minim pe cifra de afaceri în loc de impozitul pe profit standard.

Formulă de calcul IMCA

Conform articolului 18 din Codul Fiscal, impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) se determină astfel:

IMCA = 1% x (VT – Vs – I – A), unde:

  • IMCA = impozit minim pe cifra de afaceri, determinat cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârşitul trimestrului/anului de calcul;
  • VT = Venituri totale cumulate
  • Vs = Venituri care se scad din veniturile totale (ex. accize, anumite subvenții)
  • I = Valoarea imobilizărilor în curs de execuție (înregistrate începând cu 1 ianuarie 2025 sau prima zi a anului fiscal modificat)
  • A = Amortizarea contabilă aferentă activelor achiziționate/produse începând cu 1 ianuarie 2025

Ce presupune trecerea de la impozit pe venit la impozit pe profit în 2026?

Trecerea de la regimul de microîntreprindere la impozitul pe profit de 16% se face automat dacă se depășește plafonul de venituri, dacă nu sunt îndeplinite condițiile privind angajații, dacă firma desfășoară activități în anumite domenii și dacă nu este respectată regula acționariatului.

  • Depășirea plafonului de venituri. Dacă în cursul anului fiscal veniturile totale depășesc 100.000 euro, firma plătește impozit pe profit începând cu primul trimestru în care s-a depășit plafonul. Nu există posibilitatea de a rămâne în regimul micro până la sfârșitul anului.
  • Neîndeplinirea condiției privind angajații. Dacă microîntreprinderea nu mai are cel puțin un angajat, trece la impozit pe profit începând cu trimestrul respectiv. Excepție: Dacă firma avea un singur angajat și raportul de muncă a încetat, poate continua regimul micro dacă angajează un nou salariat (cu contract pe durată nedeterminată sau determinată de minimum 1 an) în maximum 30 de zile de la încetarea vechiului contract.
  • Activități excluse. Firmele care desfășoară activități în domeniile: bancar, asigurări și reasigurări, piețe de capital; jocuri de noroc; exploatare și/sau dezvoltare petrol și gaze naturale nu pot aplica regimul micro, indiferent de nivelul veniturilor.
  • Regula acționariatului (anti-abuz). Dacă asociații/acționarii care dețin peste 25% din capitalul social sau drepturile de vot controlează mai multe microîntreprinderi, ei trebuie să aleagă o singură firmă care aplică regimul micro. Alegerea se face până la data de 31 martie a anului fiscal următor.

Cine nu plătește impozit pe profit în 2026?

Microîntreprinderile, anumite instituții publice, organizațiile fără scop lucrativ și diferite entități sunt scutite de la plata impozitului pe profit în 2026.

1. Microîntreprinderile

Firmele care se încadrează în regimul micro (venituri sub 100.000 euro și îndeplinesc celelalte condiții) plătesc impozit pe venit, nu impozit pe profit.

2. Entități publice și instituții

  • Trezoreria Statului
  • Instituțiile publice (în ceea ce privește fondurile publice, veniturile proprii și disponibilitățile)
  • Banca Națională a României

3. Organizații fără scop lucrativ

  • Fundațiile române
  • Cultele religioase
  • Organizațiile nonprofit
  • Organizațiile patronale și sindicale
  • Asociațiile de proprietari (pentru veniturile destinate întreținerii și îmbunătățirii proprietății comune)

4. Alte entități scutite

  • Instituțiile de învățământ privat acreditate/autorizate (conform Legii Educației Naționale nr. 1/2011)
  • Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar
  • Fondul de garantare a pensiilor private
  • Fondul de compensare a investitorilor

Pași de urmat pentru a trece la impozitul pe profit în 2026

Trecerea de la regimul de microîntreprindere la impozitul pe profit se face automat în momentul în care nu se mai îndeplinesc condițiile de micro. Totuși, iată pașii practici pe care trebuie să îi urmezi:

  1. Verifică încadrarea. La finalul fiecărui an (sau în cursul anului), analizează dacă veniturile totale au depășit plafonul de 100.000 euro (calculat la cursul BNR de la 31 decembrie a anului precedent). Verifică și celelalte condiții (număr angajați, activități excluse etc.).
  2. Completează Declarația 700. Dacă treci voluntar sau obligatoriu la impozit pe profit, depune Declarația 700 (cerere de modificare a vectorului fiscal) prin care anunți ieșirea din regimul micro și intrarea în regimul de impozit pe profit. Nu mai este obligatoriu să completezi cifra de afaceri estimată.
  3. Depune Declarația la termen. Termenul limită pentru depunerea Declarației 700 este de obicei până pe 31 martie a anului următor (sau în termen de 30 de zile de la depășirea plafonului în cursul anului).
  4. Aplică impozitul pe profit. De la data trecerii, firma calculează, declară și plătește impozit pe profit de 16% trimestrial sau anual, conform regulilor standard. Trebuie să ții evidența fiscală corespunzătoare și să ajustezi contabilitatea.

 

Întrebări frecvente despre impozitul pe profit

1. Dacă firma mea depășește plafonul pentru microîntreprinderi în timpul anului, trebuie să aștept anul următor pentru a schimba regimul fiscal?

Nu. În momentul în care nu mai îndeplinești condițiile prevăzute de lege, regimul fiscal se modifică în cursul anului, iar obligațiile fiscale se recalculează conform noilor reguli aplicabile.

2. Este avantajos să rămân microîntreprindere dacă îndeplinesc toate condițiile?

Depinde de profilul afacerii tale. Pentru companiile cu marje ridicate de profit, regimul micro poate fi mai avantajos, însă firmele cu investiții importante și cheltuieli deductibile consistente pot constata că impozitul pe profit este mai eficient din punct de vedere fiscal.

3. Pot reduce legal valoarea impozitului pe profit?

Da. O planificare fiscală corectă, evidențierea tuturor cheltuielilor deductibile și investițiile care beneficiază de facilități fiscale pot contribui la diminuarea impozitului datorat, cu respectarea prevederilor legale.

4. Ce se întâmplă dacă firma înregistrează pierdere fiscală?

Dacă rezultatul fiscal este negativ, nu vei datora impozit pe profit pentru perioada respectivă. Totuși, este important să păstrezi o evidență fiscală corectă, deoarece pierderea poate avea implicații asupra obligațiilor fiscale din anii următori.

5. Este necesar să colaborez cu un contabil dacă plătesc impozit pe profit?

Deși legea nu impune în toate situațiile colaborarea cu un expert contabil, calculul rezultatului fiscal presupune aplicarea unor reguli complexe privind deductibilitatea cheltuielilor și ajustările fiscale. Din acest motiv, sprijinul unui specialist reduce riscul de erori și de sancțiuni.

6. Cum pot afla din timp dacă firma riscă să iasă din regimul microîntreprinderilor?

Monitorizarea periodică a veniturilor, a structurii acționariatului și a celorlalte condiții prevăzute de legislație te ajută să identifici din timp eventualele modificări și să îți pregătești tranziția către impozitul pe profit, dacă este necesar.

7. De ce este importantă planificarea fiscală înainte de finalul anului?

O analiză realizată înainte de închiderea exercițiului financiar îți oferă posibilitatea să estimezi obligațiile fiscale, să verifici dacă îndeplinești condițiile pentru regimul aplicabil și să iei decizii privind investițiile sau distribuirea dividendelor înainte ca noile obligații să devină exigibile.

În 2026, cadrul fiscal privind impozitul pe profit aduce schimbări importante care îți pot influența semnificativ activitatea, de la reducerea plafonului pentru microîntreprinderi până la modificarea regimului de impozitare a dividendelor și menținerea unor obligații fiscale suplimentare pentru anumite domenii. În acest context, ca antreprenor, este important să îți analizezi periodic situația financiară, să verifici dacă îndeplinești condițiile pentru regimul fiscal aplicabil și să îți planifici din timp obligațiile fiscale. O evidență contabilă bine organizată și urmărirea constantă a modificărilor legislative te pot ajuta să eviți costurile suplimentare, să iei decizii informate și să îți dezvolți afacerea în condiții de conformitate și stabilitate.

 

Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie:

 


se pastreaza foto din articol

 

image

Încă nu oferi carduri de masă angajaților tăi? Solicită o ofertă personalizată pe nevoile afacerii tale

Solicită oferta

Sau discută direct cu un consultant financiar Edenred pentru a primi mai rapid o ofertă personalizată.

Contactează-ne