Organizează-ţi din timp călătoriile: află cum poţi profita de voucherele de vacanţă
- Iza Todorovici
- 24.11.2021
O pauză de la ritmul vieții de zi cu zi, fie pentru câteva zile, un weekend sau o săptămână, are numeroase avantaje pentru starea noastră de bine și pentru calitatea vieții. De la reducerea stresului, până la descoperirea unor locuri interesante, călătoriile ne deschid noi orizonturi, ne oferă o altă perspectivă asupra vieții și ne ajută să ne relaxăm și să revenim din vacanță mult mai motivați.
Oferta turistică a României este mai bogată decât poate părea la prima vedere. Nu este de mirare că din ce în ce mai multe publicaţii renumite din străinătate, precum ziarul britanic The Guardian, au inclus ţara noastră pe lista celor care ar trebui vizitate în 2021. Pădurile virgine, arhitectura medievală, satele tăcute, desprinse parcă din basme de demult şi minunata Deltă a Dunării sunt doar câteva dintre motivele pentru care din ce în ce mai mulţi străini aleg să îşi petreacă vacanţele în România.
Regulament pentru acordarea voucherelor de vacanță: tichetele acordate in 2019 si 2020, încă valabile
Guvernul României, la solicitarea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a aprobat în data de 26 martie 2020, Ordonanța de Urgență privind modalitatea de emitere și prelungire a valabilității voucherelor de vacanță, în contextul situaţiei epidemiologice de răspândire a virusului COVID-19.
Conform actului normativ, valabilitatea voucherelor de vacanță acordate în 2019 și în 2020 a fost prelungită până la 31 decembrie 2021. Așadar, voucherele de vacanță acordate în această perioadă, care nu au putut fi utilizate ca urmare a restricțiilor sanitare, vor putea fi folosite până la sfârșitul anului în curs.
Aşadar, dacă ai un card Edenred Vacanţă, verifică valabilitatea sumelor disponibile şi foloseşte-le pentru rezervări până pe 31 decembrie 2021, pentru a evita expirarea acestora.
Îţi propunem în continuare câteva sfaturi pentru planificarea unui concediu în ţara noastră, dar şi idei de locaţii pe care, poate, nu le-ai luat în considerare până acum.
Cazare cu vouchere de vacanță 2019 si 2020: Verifică ofertele early booking
Agenţiile de turism au pregătit în această perioadă o serie de oferte pentru sejururile din România, la preţuri avantajoase, iar tu îţi poţi planifica astfel concediile de anul viitor într-un mod sigur şi convenabil financiar. Şi pentru ca tu să îţi organizezi cât mai bine concediile în România, am pregătit pentru tine o selecţie de parteneri ce acceptă plata cu Edenred Vacanţă, printre care Ana Hotels, Teleferic Brasov, Balvanyos Resort sau Forest Retreat & Spa.
Şi cum pentru anul viitor sunt deja disponibile oferte de vacanță la prețuri avantajoase, în numeroase locații speciale din toată România, acum este momentul perfect pentru a face rezervări în avans, pentru o vacanță relaxantă în decorul tău preferat, la preţuri speciale de early booking, plătind cu voucherele de vacanţă Edenred.
Unde cheltui voucherele de vacanță pe final de an?
Ia în calcul vacanțele last minute!
În cazul ofertelor last minute poţi să mergi mai departe de destinaţiile considerate „clasice”, precum Poiana Braşov, oraşele mari ori mănăstirile din nordul Moldovei. Aceste locuri sunt în general foarte populare, deci aglomerate, iar, chiar şi pentru ofertele last minute, transportul şi cazarea rămân destul de scumpe. Poţi să te îndrepţi spre destinaţii la care în mod obişnuit nu te-ai gândi, precum Fundătura Ponorului, din Parcul Naţional Grădiştea Muncelului-Cioclovina, sau Satul lacustru Berzasca din Caraş-Severin.
Vacanțele all inclusive, o bună soluţie last minute
Există sisteme de oferte de călătorie all-inclusive, pe care le poţi găsi la preţuri foarte bune. Astfel de pachete includ transport, cazare, tururi ghidate, excursii cu barca (de exemplu, în Delta Dunării) ori agroturism (de la olărit la plimbări cu trăsura sau pe cai şi degustări de preparate specifice). Important este să îl găseşti pe cel care se potriveşte cel mai bine preferinţelor tale şi ale celor alături de care vei călători.
Cum aleg destinaţia potrivită de vacanţă
În alegerea următoarei tale destinaţii de vacanţă sunt câteva aspecte pe care trebuie să le iei în considerare, astfel încât să poţi face alegerea potrivită. În primul rând, decide-te cu ce vrei să călătoreşti. Unele dintre destinaţiile pe care ţi le-am propus anterior sunt accesibile doar cu maşina, deci, dacă nu ai un autoturism sau nu este mijlocul tău de transport preferat, alege un loc în care poţi ajunge cu trenul sau cu autocarul.
În al doilea rând, gândeşte-te ce fel de vacanţă ar satisface nevoile tale şi ale însoţitorilor tăi. Poate tu vrei să stai la soare, să te relaxezi în timp ce prietenii tăi vor să meargă cu bicicleta prin pădure. Ca să împaci pe toată lumea, orientează-te spre o destinaţie care poate corespunde tuturor gusturilor.
Dacă ai copii, ia în considerare locurile care sunt prietenoase cu cei mici sau care propun activităţi potrivite vârstei lor şi de care ei ar putea să se bucure. În cele din urmă, dar nu cel mai puţin important, alege şi în funcţie de bugetul pe care îl ai la dispoziţie şi vezi care dintre aceste frumoase destinaţii turistice din România s-ar potrivi cel mai bine disponibilităţilor tale financiare.
De ce să cumperi o vacanţă în România
Diversitatea ofertei turistice a României poate răspunde nevoilor de relaxare sau de explorare ale oricărui turist. Dacă îţi doreşti un concediu liniştit, departe de tumultul oraşului, în mijlocul naturii, atunci trebuie să ştii că, potrivit Convenției privind diversitatea biologică, România este cea mai diversă țară din punct de vedere biogeografic din Uniunea Europeană. Aceasta înseamnă că deţine cea mai mare varietate de forme geografice decât oricare altă țară din Europa, deci indiferent că vrei să explorezi Delta sau să leneveşti pe marginea unui lac, cu o superbă pădure în apropiere, România îţi poate oferi exact ce îţi doreşti. Dacă preferi ca în vacanță să-ți lași liber spiritul de aventură, ai la dispoziţie numeroase trasee montane, de diferite grade de dificultate, care îți vor dezvălui peisaje încântătoare şi o experienţă de neuitat. Dacă relaxarea şi luxul reprezintă ideea ta de vacanță perfectă, staţiunile balneo-climaterice îți stau la dispoziţie cu oferte SPA şi nu numai.
Dacă vrei să călătoreşti cu familia, o vacanţă în ţară poate fi ocazia cea mai bună de a le prezenta copiilor frumuseţile ţării lor. Mai mult decât atât, pot trăi experienţa lucrurilor despre care au învăţat la şcoală sau pe care le-au văzut doar în fotografii.
De asemenea, o călătorie în România poate fi o întoarcere în trecut. Este ceea ce spunea şi Prințul Charles de Wales, moștenitorul tronului Regatului Unit, cu ocazia uneia dintre numeroasele sale vizite la Viscri, acolo unde deţine şi o casă. Departe de a fi o critică la adresa stadiului actual de dezvoltare a ţării, este o invitaţie de a descoperi o viaţă mai simplă, nealterată de modernizarea uneori agresivă pe care o vedem în marile oraşe din ţară, dar şi de întoarcere la semnificaţia adevărată a comunităţii.
Pentru iubitorii de gastronomie, România încă mai are multe surprize. Fiecare regiune are particularităţile sale şi diversitatea culinară este la ea acasă. Indiferent că vrei să încerci legume care au gustul copilăriei tale, să te bucuri de preparate tradiţionale sau să descoperi restaurante unde gastronomia moleculară transformă reţete clasice în delicii care par desprinse dintr-un film SF, o vacanţă în România poate fi o adevărată aventură pentru papilele gustative.
Castelele din România, peste o sută, multe situate în regiuni feerice, sunt o destinație turistică extrem de populară, atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini. Deși nu toate castelele românești sunt la fel de cunoscute la nivel mondial, ca „Bran-ul lui Dracula”, numeroase dintre ele merită să fie luate în considerare atunci când îți planifici o vacanță în țară.
De asemenea, ele pot fi decor pentru concerte în aer liber, proiecții de filme, spectacole de teatru și demonstrații militare ori pentru filmări pentru cinema și TV. Și pentru că este aproape imposibil să le vizitezi pe toate într-o singură călătorie, am pregătit un top al celor mai frumoase castele din România, care nu ar trebui să lipsească din lista ta de destinații pentru o vacanță de vis.
Indiferent care este bugetul sau stilul tău de a călători, suntem siguri că poţi găsi printre propunerile noastre câteva idei pentru următorul tău sejur, pe care îl poţi achiziţiona cu voucherele de vacanţă.