Student Experience @Edenred: O experienţă de învăţare practică şi autentică
- Diana Stroia
- 21.08.2024
Vara asta, la Edenred România, am găzduit un stagiu de practică pentru studenţii care şi-au dorit să ia contact cu mediul corporate şi să înveţe responsabilităţile unui job. Timp de o lună, aceştia au avut parte de o experienţă de învăţare şi lucru alături de specialiştii din cadrul Edenred România.
Ne-am dorit ca prin experienţa întregului program Student Experience@Edenred, Teodora şi Cătălin (studenţii recrutaţi în program) să simtă vibe-ul Edenred. Şi, ne bucurăm că am reuşit! 😊
Întreaga experienţă a depăşit aşteptările studenţilor. O spun chiar ei, recunoscători pentru oamenii Edenred pe care i-au întâlnit, pentru cât de repede s-au integrat în echipă şi pentru toate lucrurile noi descoperite.
Stagiu de practică @Edenred: mentorat şi onboarding personalizat
Am gândit pentru studenţi un program de onboarding adaptat cunoştinţelor şi abilităţilor lor, astfel încât să se familiarizeze cu structura organizaţională a companiei, să înţeleagă rolul departamentelor şi cum colaborează colegii din echipe diferite. Studenţii s-au bazat permanent pe sprijinul tutorilor lor, iar acest lucru i-a ajutat să se integreze uşor în echipă.
Mi-am dorit să descopar cât mai mult din mediul unei companii, să învăţ lucruri noi, să mă dezvolt şi să am oportunitatea să descopăr ce mi-ar plăcea să fac, cel puţin în viitorul apropiat. Întregul stagiu de practică a fost peste aşteptări. Încă din prima zi m-am integrat foarte uşor, am fost primită cu zâmbetul pe buze şi am simţit dedicarea şi interesul pe care l-au oferit toţi cei implicaţi, pentru a avea parte de cel mai bun stagiu de practică. Până acum, aici am simţit că m-am integrat cel mai rapid.
- Teodora Androne, studentă la Facultatea de Marketing (ASE)
Aşteptările mele, atunci când am aplicat la stagiul de practică din cadrul Edenred România, vizau buna desfăşurare a stagiului de practică şi oportunitatea de a acumula informaţii şi idei noi. Sunt bucuros că întreaga experienţă a întrecut cu mult aşteptările mele. Lumea din Edenred este foarte deschisă. Am fost implicat în diverse activităţi şi de fiecare dată când am avut vreo nelămurire mi s-a explicat totul pas cu pas. Pe lângă asta, toţi cei cu care am avut de-a face au fost dornici să mă cunoască, creându-se un mediu foarte plăcut şi prietenos de lucru.
Cătălin Trandafir, student la Facultatea de Management (ASE)
Gânduri la final de stagiu de practică. Şi câteva recomandări.
După 4 săptămâni de practică, studenţii şi-au încheiat stagiul având o imagine mai clară despre ce înseamnă un mediu de lucru business şi ce oportunităţi de dezvoltare profesională pot accesa pe viitor.
Sunt cu gândul la zâmbetul pe care îl am la terminarea orelor de practică şi recunoscătoare pentru oamenii pe care i-am întâlnit, pentru toate lucrurile noi pe care le-am aflat şi învăţat, dar, în acelaşi timp, tristă pentru timpul scurt pe care l-am petrecut aici. În continuare, mai am multe de descoperit, iar această oportunitate a fost binevenită în dezvoltarea mea.
Tinerilor, le-aş spune să exploreze, pentru că Edenred România este un mediu complex, în care orice întrebare sau curiozitate este binevenită. Este o experienţă de neuitat, care te formează şi care contribuie la parcursul profesional al oricărui student.
- Teodora, studentă la Facultatea de Marketing
Recomand programul de practică la Edenred România tuturor celor care doresc să experimenteze mediul de lucru în cadrul unei companii private. Edenred România este printre cele mai serioase şi potrivite societăţi în ceea ce priveşte desfăşurarea şi gestionarea unui stagiu de practică, dar şi în ceea ce priveşte colectivul şi oportunităţile pe care le ai.
- Cătălin, student la Facultatea de Management
La Edenred, credem în potenţialul tinerilor de a creşte, dacă li se oferă sprijinul şi resursele necesare. Iar programul de practică Student Experience @Edenred este modul nostru de a crea conexiuni cu sens cu tinerii care îşi doresc să se dezvolte profesional într-un mediu de business competitiv, aşa cum este Edenred România.