În general, companiile optează pentru un program de lucru full-time deoarece atât obiectul de activitate, cât şi volumul de sarcini impun acest lucru. Însă, angajatorii au nevoie de salariați și pentru îndeplinirea anumitor taskuri care nu implică atât de mult timp.
Totodată, există numeroase motive pentru care angajaţii aleg joburi cu program part-time. Aceștia decid să urmeze noi cursuri universitare, să-și îmbogăţească experiența profesională desfăşurând activităţi independente sau să-și pregătească lansarea propriei afaceri.
Întrucât contractul de muncă part-time se bucură de o reglementare detaliată, indiferent de calitatea pe care o ai, angajator sau salariat, este util să cunoşti aceste prevederi. Prin urmare, ţi-am pregătit un articol despre aspectele esenţiale privind contractul de muncă cu program part-time, inclusiv ce înseamnă part-time din punct de vedere legislativ și dacă acest tip de convenţie influenţează acordarea beneficiilor extrasalariale sub forma cardurilor de tichete.
Contractul de muncă cu timp parțial, cunoscut sub denumirea de contract de muncă part-time, nu este definit în mod expres de legislația specifică. Totuși, Codul Muncii conține mai multe dispoziţii generale care reflectă principalele sale caracteristici.
Astfel, potrivit art. 103 din Codul Muncii, prin salariat cu fracțiune de normă se înţelege angajatul al cărui număr de ore lucrate (calculate săptămânal sau ca medie lunară) este inferior numărului de ore lucrate al unui salariat cu normă întreagă. Prin intermediul contractelor individuale de muncă cu timp parțial (part-time), angajatorul poate încadra salariați cu fracțiune de normă pe durată determinată sau nedeterminată.
Ca regulă, acest tip de contract va cuprinde şi elemente specifice contractelor cu normă întreagă, respectiv:
Chiar dacă salariatul încadrat cu contract de muncă cu timp parțial are un program de lucru semnificativ mai scurt comparativ cu un angajat full-time, acesta beneficiază de toate drepturile recunoscute salariaților cu normă întreagă, precum dreptul la salarizare pentru munca depusă, repaus zilnic şi săptămânal, egalitate de șanse și de tratament, securitate şi sănătate în muncă și altele.
Însă, relevant este faptul că, în cazul unui program part-time, aceste drepturi se acordă proporțional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru „varianta clasică" full-time.
👉 Pentru a crește nivelul de productivitate al salariaților angajați cu timp de muncă parțial, le poți oferi un card cultural, care să le susțină dezvoltarea personală și profesională. Aceștia îl pot utiliza pentru a-și achita biletele la spectacole, concerte, proiecții cinematografice, muzee, dar și pentru cursuri de limbi străine, teatru, dans și alte activități recreative cu caracter cultural.
Totodată, legislaţia în vigoare prevede o serie de obligații pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere în cazul încheierii unui contract de muncă part-time, după cum urmează:
Totuşi, obligația angajatorului priveşte doar înregistrarea cererilor salariaţilor. Prin urmare, acesta are posibilitatea de a accepta sau, după caz, de a refuza cererea unui salariat cu privire la trecerea către un loc de muncă cu program part-time sau full-time.
Un angajat part-time poate îndeplini aceleaşi sarcini profesionale (sau cel puţin asemănătoare) precum un salariat care lucrează cu normă întreagă, diferenţa fundamentală între cei doi fiind numărul efectiv de ore lucrate.
Cu alte cuvinte, dacă în cazul programului full-time vorbim despre un prag de 40 ore/săptămână (8 ore/zi), angajatul part-time va avea un program semnificativ redus.
Prin urmare, întrucât cadrul legal nu specifică o limită minimă de ore lucrate în cazul contractelor part-time, sarcinile de lucru care se desfășoară sub pragul de 8 ore/zi intră în categoria programului cu fracțiune de normă.
Astfel, dacă te întrebi câte ore trebuie să muncești pe lună în cazul unui program part-time, este important de menționat că un număr de 5, 3, sau 2 ore/zi poate reprezenta un program de lucru part-time. Totuși, în practică, contractul cu jumătate de normă este frecvent întâlnit sub forma de 4 ore/zi.
Pe de altă parte, în cazul angajaților cu fracțiune de normă există un prag maxim pentru durata normală a timpului de lucru, anume 7 ore pe zi și, în consecință, 35 de ore pe săptămână.
Pe lângă dispoziţiile menţionate anterior în ceea ce privește contractele cu normă întreagă și jumătate de normă, contractul individual de muncă cu timp parțial trebuie să menţioneze câteva elemente distincte, regăsite sub denumirea de prevederi speciale. Astfel, potrivit art. 105 din Codul Muncii, un contract part-time va cuprinde:
Specificarea acestor elemente are un impact semnificativ asupra condiţiilor de lucru. Dacă într-un contract individual de muncă cu timp parţial nu sunt precizate elementele prevăzute anterior, contractul se consideră a fi încheiat pentru normă întreagă (8 ore/zi).
Totodată, din perspectiva beneficiilor extrasalariale ce pot fi acordate, angajatul part-time se bucură de toate drepturile salariaților cu normă întreagă. Mai mult, potrivit HG 1045/2018, este bine cunoscut faptul că salariații beneficiază lunar de un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile lucrate.
Prin urmare, angajaţii care lucrează cu fracţiune de normă pot primi din partea angajatorilor tichete de masă. Un program de muncă mai scurt nu implică reducerea numărului de tichete sau neacordarea lor. Altfel spus, acest beneficiu extrasalarial nu este condiționat de semnarea unui contract de muncă full-time.
👉 Dacă îți dorești să motivezi angajații cu ajutorul unor beneficii extrasalariale care să te scutească de la plata taxelor sociale, tichetele de masa reprezintă o soluție simplă și extrem de avantajoasă pentru angajat și angajator.
Pentru a beneficia de tichete de masă este necesar ca angajatul să aibă funcția de bază la respectivul angajator.
În principiu, tichetele de masă se numără printre cele mai populare beneficii extrasalariale preferate de angajaţii români. Există mai multe aspecte care au contribuit la obţinerea acestui titlu, cum ar fi scutirea de la plata taxelor sociale şi deductibilitatea fiscală, dezvoltarea puterii de cumpărare a angajaților şi, bineînţeles, încurajarea unui stil de viaţă mai sănătos printr-o alimentație variată.
Însă, nu doar companiile beneficiază de anumite avantaje prin acordarea tichetelor de masă. Este necesar ca angajaţii să cunoască faptul că toate cardurile Edenred sunt contactless, având integrată şi plata cu telefonul mobil prin aplicațiile Google Pay sau Apple Pay. În plus, cardul de masă Edenred poate fi utilizat într-o diversitate de aplicaţii de food delivery (tazz by eMag și Bringo) sau hypermarket online - Freshful by eMAG și Sezamo, aspect util mai ales pentru zilele aglomerate. Astfel, utilizatorii cardurilor de masă pot alege dintr-o gamă largă de meniuri de prânz, promoţii și coduri de reducere.
👉 Întrucât un program de lucru part-time semnifică mai mult timp liber pentru recreere, poţi opta pentru a oferi angajaţilor carduri de vacanta. Un astfel de card poate fi folosit la nivel naţional, în cadrul unităţilor de cazare partenere (hoteluri, pensiuni, baze de tratament balnear și agrement), pentru servicii de cazare, transport, mese, servicii de agrement și altele. Mai mult, cardurile de vacanţă sunt deductibile și scutite de la plata taxelor sociale, iar angajaţii plătesc doar 10% impozit pe venit.
Totodată, tichetele culturale pot fi utilizate de beneficiari pentru numeroase activităţi de relaxare şi socializare, concerte, cinema, muzee, festivaluri, cursuri de limbi străine, muzică, teatru și multe altele, prin intermediul unor sisteme de plată electronice. Similar celorlalte categorii menţionate, aceste beneficii sunt scutite de la plata taxelor sociale pentru angajator, cât și pentru salariați, cu excepția tichetelor de masă, care de la 1 ianuarie 2024 sunt supuse taxei CASS de 10% reținută din venitul angajatului. Toate aceste beenficii deductibile în limita a 5% din valoarea cheltuielilor cu salariile personalului şi impozitate doar 10% pe venitul angajatului.
Pentru ocazii precum 8 Martie, Paşte, 1 Iunie, Crăciun sau diverse sărbători similare ale altor culte religioase, îţi poţi manifesta recunoştinţa faţă de angajaţi prin oferirea cardurilor cadou, ce pot fi utilizate la nivel naţional pentru achiziţionarea de produse și servicii din zona modă, IT&C, sport, home&deco și altele. Din perspectiva plăţii, aceasta poate fi realizată prin aplicaţia mobilă Google Pay şi Apple Pay. Cu o valoare maximă neimpozabilă de 300 lei/eveniment/persoană, tichetele cadou sunt deductibile şi scutite de la plata taxelor sociale, iar beneficiari pot fi și copiii minori ai angajatului.
Un contract de muncă cu program part-time aduce o serie de potenţiale beneficii atât la nivel de business, cât şi pentru salariaţi.
Din perspectiva angajaţilor, principalul avantaj este reprezentat de flexibilitatea programului de lucru. Când lucrezi 6, 4 sau doar 3 ore pe zi ai mai mult timp pentru diverse alte activităţi, cum ar fi hobbyuri sau chiar cursuri de formare profesională. În plus, în ceea ce privește repartizarea programului de lucru, fiind vorba de câteva ore pe zi, angajaţii îşi pot îndeplini sarcinile în orice moment al zilei.
De asemenea, un loc de muncă part-time oferă angajaţilor posibilitatea de a desfăşura în paralel şi alte activităţi profesionale, fapt care se reflectă în veniturile câştigate. În unele situaţii, a lucra part-time pentru angajatori diferiți poate genera o sumă care depășeşte remuneraţia corespunzătoare unui job full-time.
În plus, un program cu fracţiune de normă reprezintă un bun început pentru tinerii aflați la început de carieră, întrucât le oferă posibilitatea de a încerca mai multe domenii până vor decide cu exactitate ce curs va avea drumul lor profesional.
Cu privire la companii, angajarea lucrătorilor cu fracțiune de normă reprezintă o modalitate eficientă de a reduce costurile în departamentele unde nu este necesară încă semnarea de contracte full-time.
Măsura suprataxării contractelor cu normă parțială prevede că pentru CIM cu timp parțial aflate sub nivelul salariului minim pe economie, contribuțiile sociale obligatorii se raportează la salariul minim. Din octombrie 2023, salariul minim brut s-a majorat la 3300 de lei. Totuși, OUG 168/2022 introduce o facilitate de 200 de lei netaxabili pentru salariații plătiți cu salariul minim pe economie, aplicabilă și în cazul acelor joburi cu jumătate de normă.
Cu alte cuvinte, pentru un angajat cu program parțial, care are un salariu part-time mai mic de 3300 de lei, angajatorul datorează contribuții part-time raportate la salariul minim. Totuși, facilitatea permite angajatorilor să achite CAS și CASS raportându-se la salariul minim brut de 3100 de lei, în loc de 3300 de lei.
Simultan, companiile care oferă oportunități de angajare cu normă parțială și pun accent pe flexibilizarea programului de lucru au acces la o plajă largă de potenţiali candidați.
Important de menționat este că această măsură a suprataxării contractelor cu timp de lucru parțial este suportată de către angajator.
Conform Codului Muncii, salariul part-time în România se calculează prin raportarea salariului minim brut pe țară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru. HG 900/2023 prevede că un program normal de lucru cuprinde în medie 165,333 ore pe lună, reprezentând 19,960 lei/oră.
Astfel, în funcție de numărul de ore lucrate, salariul minim pe economie part-time este calculat prin raportare la suma aferentă unui program normal de lucru. Spre exemplu, pentru un angajat care lucrează 10 ore pe săptămână, adică în medie 41,3325 ore pe lună, salariul minim pentru un program part-time ar fi de 825 de lei (41,3325 ore/lună x 19,960 lei/oră=825,011 lei).
Contractele de muncă part-time sunt frecvent întâlnite în cadrul relaţiilor profesionale deoarece prezintă numeroase avantaje pentru părţile implicate. Întrucât se bucură de propria reglementare, este recomandat ca semnarea unui astfel de contract să fie precedată de o analiză detaliată a cadrului legal.
Sursă foto: Shutterstock, Freepik
Încă nu oferi carduri de masă angajaților tăi? Solicită o ofertă personalizată pe nevoile afacerii tale
Sau discută direct cu un consultant financiar Edenred pentru a primi mai rapid o ofertă personalizată.
Abonează-te la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu ultimii comercianți la care poți plăti cu cardul de masă Edenred și ce promoții și oferte exclusive avem pentru tine.
În curând vei primi pe email oferte speciale pentru a fi la curent cu promoțiile și ofertele exclusive la restaurantele partenere.