Skip to main content
Articole

170 de școli, grădinițe și licee din România au aplicat pentru programul „Masă și clasă”, primul program de transformare sistemică a unităților de învățământ

  • 140 instituții de învățământ vor fi invitate să participe în program.
  • Desfășurat pe o perioadă de 3 ani, programul „Masă și clasă”, organizat de Edenred, în parteneriat cu AVE (Asociația pentru Valori în Educație) și Asociația Școlilor Particulare (ASP) sprijină instituțiile de învățământ să ofere și să îmbunătățească calitatea meselor calde servite copiilor în unitățile școlare.
  • Programul urmărește, de asemenea, adoptarea obiceiurilor alimentare sănătoase, punând gratuit la dispoziția tuturor școlilor un reper de bună practică în construirea meniurilor echilibrate nutrițional: primul ghid de rețete din România, adaptate grupelor de vârstă ale copiilor, rezultat al unei ample colaborări a profesioniștilor din domeniu.
  • „Masă și clasă” face parte din EduFOOD, direcția strategică pentru 2023-2026 în România a programului FOOD (Fighting Obesity through Offer & Demand), cel mai mare proiect european public-privat lansat și coordonat de Edenred, activ în 11 țări europene.

București, 18 octombrie 2023. 170 de școli, grădinițe și licee de la nivel național au aplicat pentru a participa la programul „Masă și clasă”, primul program de transformare sistemică a unităților de învățământ organizat de Edenred, în parteneriat cu AVE (Asociația pentru Valori în Educație) și Asociația Școlilor Particulare (ASP), prin intermediul căruia instituțiile de învățământ beneficiază de suport pentru a oferi și îmbunătăți calitatea meselor calde servite copiilor în unitățile școlare. 

Dintre acestea, 140 de instituții vor fi invitate să participe la programul „Masă și clasă”. Reprezentanții școlilor admise vor beneficia, prin AVE și experții săi, de mentorat și training pentru dezvoltarea capacității manageriale de a atrage finanțări din fonduri publice, europene sau de la fundații non-profit cu care să genereze soluții legate de infrastructură sau de calitatea nutrițională a meselor oferite copiilor.  

„În România, aproximativ 30% dintre copiii în vârstă de 7-9 ani sunt supraponderali, în timp ce între 15 și 20% dintre ei sunt obezi, conform unui clasament realizat de OMS al statelor din estul și sud-estul Europei. Studiile arată că 60% dintre copiii supraponderali riscă să se confrunte cu aceeași afecțiune și mai departe, ca adulți. La Edenred, ne dorim să promovăm un comportament etic și responsabil atât în rândul angajaților noștri, cât și în comunitățile cu care interacționăm, prin demersuri educative și implicare socială. Așadar, în contextul în care din ce în ce mai mulți copii se confruntă cu probleme de sănătate din cauza obezității sau a nutriției deficitare, considerăm că este absolut necesar să acționăm și să venim în sprijinul școlilor prin inițiative care pot conduce la o schimbare profundă a alimentației oferită copiilor în unitățile de învățământ. Suntem impresionați de cât de bine a fost primit demersul nostru și de numărul mare de școli care au aplicat în cadrul programului Masă și clasă, fapt ce ne reconfirmă relevanța acestuia. Suntem siguri că programul nostru va contribui la o adopție exponențială de bune practici nutriționale în școli și dorim să fim susținători ai acestui proces pe termen lung”, a declarat Dana Sîntejudean, Director Zonal Europa, Orientul Mijlociu și America Hispanică.

lelia mancas la AVE event

Din grijă pentru nutriția sănătoasă a copiilor

O componentă importantă a programului „Masă și clasă” o reprezintă încurajarea adoptării obiceiurilor alimentare sănătoase. În parteneriat cu AVE (Asociația pentru Valori în Educație) și cu sprijinul Edenred România, Asociația Școlilor Particulare a realizat Ghidul de rețete sănătoase pentru școli. Acesta a fost lansat la Conferința Anuală a Școlilor Particulare, organizată în perioada 28 - 29 septembrie, fiind pus gratuit online la dispoziția tuturor instituțiilor de învățământ publice și private din România. Materialul cuprinde rețete (mic dejun, două gustări, prânz), testate în prealabil, pentru o perioadă de 2 săptămâni. Ca noutate, rețetele sunt însoțite de resurse științifice (anchete alimentare care arată cantitatea și numărul de calorii necesare la o masă) și de etichete nutriționale, ceea ce le face ușor de preluat de către companiile furnizoare de catering pentru unitățile școlare. 

În avanpremieră, 50 de bucătari din unitățile școlare au învățat să prepare rețetele prezentate în ghid, în cadrul a trei zile intensive de workshop-uri de formare, unde, în plus, s-au inițiat în principiile unui mod de a găti mai sănătos și atractiv pentru copii, fiind îndrumați de profesioniști în gastronomie și nutriție.

„În colaborare cu AVE (Asociația pentru Valori în Educație) și alături de Edenred România, am conceput Ghidul de rețete sănătoase pentru școli. Acest ghid răspunde unei nevoi de a oferi elevilor o alimentație echilibrată, furnizând școlilor modele de rețete care respectă cele mai înalte standarde nutriționale. Prin această inițiativă, ne-am propus nu doar să promovăm o alimentație sănătoasă, ci și să încurajăm o implicare mai profundă a comunității în educarea gusturilor și alegerea responsabilă a alimentelor pentru generațiile viitoare”, a declarat Christian Comșa, Președinte Asociația Școlilor Particulare.

Programul „Masă și clasă” face parte din EduFOOD, direcția strategică pentru 2023-2026 în România a programului FOOD (Fighting Obesity through Offer and Demand), coordonat de Edenred în 11 țări UE. Totodată, inițiativa se aliniază la politicile publice europene privind accesul copiilor la o alimentație sănătoasă prin mese calde în școli.

****

Despre Edenred 

Edenred este lider de piață ca platformă digitală pentru servicii și plăți și este partenerul de zi cu zi la locul de muncă, conectând 52 de milioane de utilizatori și 2 milioane de comercianți parteneri prin intermediul a 950.000 de clienți corporativi în 45 de țări.

Edenred oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (cardurile de masă), stimulente (carduri cadou, platforme dedicate angajaților), mobilitate (soluții multy-energy, mentenanță, taxe de drum, parcări și vouchere de transport) și plăți corporative (carduri de plată virtuale).

În concordanţă cu misiunea grupului, „Enrich connections. For good.”, aceste soluții sporesc bunăstarea și puterea de cumpărare a utilizatorilor. Îmbunătățesc atractivitatea și eficiența companiilor și animă piața muncii și economia locală. De asemenea, favorizează accesul la o alimentație mai sănătoasă, produse mai sustenabile și soluții de soft mobility.

Cei 10.000 de angajați ai Edenred se angajează să facă din lumea muncii un ecosistem conectat, mai sigur, mai eficient și mai responsabil în fiecare zi. 

În 2022, datorită activelor sale tehnologice globale, Grupul a gestionat un volum de afaceri de aproximativ 38 de miliarde de euro, efectuat, în principal, prin aplicații mobile, platforme online și carduri.

Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris și inclusă în următorii indicatori: CAC 40 ESG, CAC Next 20, CAC Large 60, Euronext 100, FTSE4Good și MSCI Europe.

Logo-urile şi alte denumiri comerciale menționate şi prezentate în acest comunicat de presă sunt mărci înregistrate ale Edenred SE, ale subsidiarelor sale sau ale unor terțe părți. Acestea nu pot fi utilizate în scopuri comerciale fără acordul prealabil scris al proprietarilor lor.

25 de ani în România

Anul acesta, Edenred aniversează 25 de ani de activitate în România. În această perioadă, compania s-a adaptat continuu pentru a răspunde nevoilor în continuă schimbare ale consumatorilor, evoluției tehnologice și schimbărilor economice și sociale, devenind principala platformă digitală pentru servicii și plăți din România, cu soluții 100% digitale pentru angajați, companii, comercianți și administrație, conectate într-un ecosistem simbiotic. Edenred continuă să fie un actor social responsabil, promovând soluții virtuoase din punct de vedere social, economic și ecologic, plasând astfel principiile ESG în centrul tuturor activităților sale.

Despre AVE (Asociația pentru Valori în Educație)

Asociația pentru Valori în Educație (AVE) este o organizație non-profit, al cărei principal obiectiv este acela de a aduce sistemul educațional din România în top 10 din Europa, până în 2035. AVE dorește să transforme sistemul educațional din România într-unul care să promoveze respectul, onestitatea, spiritul de echipă și responsabilitatea. Puteți fi la curent cu acțiunile AVE urmărind paginile de LinkedInFacebook și Instagram.

Despre  Asociația Școlilor Particulare (ASP)

Asociația Școlilor Particulare (ASP) este structura asociativă reprezentativă la nivel național a unităților particulare de învățământ, cu un total de 306 membri, grădinițe, școli primare, gimnaziale și licee, înființată în anul 2020 pentru a reprezenta și sprijini unitățile de învățământ preuniversitar cu finanțare privată din România. ASP  promovează standarde ridicate de calitate în educație și susține colaborarea și schimbul de bune practici între unitățile de învățământ preuniversitar. ASP are ca obiectiv principal creșterea performanței și sustenabilității școlilor din România pentru a asigura copiilor experiențe de învățare bazate pe performanță academică și pe dezvoltarea abilităților și competențelor pentru viață. (www.asp-romania.ro)

 

Contact de presă Edenred România

Alexandra Chivu                                                   Ruxandra Cosma

PR Manager                                                          Senior Media Associate

M. 0740.121.532                                                 M. 0752.310.445

achivu@golin.ro                                                   rcosma@golin.ro 

 

 

 

 

  • Etichete :
image

Încă nu oferi carduri de masă angajaților tăi? Solicită o ofertă personalizată pe nevoile afacerii tale

Solicită oferta

Sau discută direct cu un consultant financiar Edenred pentru a primi mai rapid o ofertă personalizată.

Contactează-ne

Cu ce te putem ajuta?