O statistică oferită de o platformă de livrări de mâncare arată că românii comandă preponderent de la fast-food și, din păcate, mai mult alimente nesănătoase. Mai mult, un alt studiu demonstrează că doar 5% dintre angajații români urmează un regim alimentar sănătos la birou. Ce alternative există pentru a ne hrăni mai bine?

Kebap, șaorma, burgeri, pizza, aripioare crispy, șnițele și cartofi prăjiți – cam acestea sunt felurile de mâncare din topul comenzilor cu livrare de anul trecut, date recent publicității. Cu alte cuvinte – multă carne grasă, prăjeli, carbohidrați din pâine și cartofi, sosuri cu mult zahăr, brânză în cantități mai mari decât e cazul, plus maioneză, ketchup și ulei pe orice, ca să alunece bunătățile mai bine. Legume – mai mult de decor. Fructe – deloc sau poate tot așa, ca decor peste un desert cu mult zahăr și grăsime.

Adăugați la asta lipsa apetenței pentru mișcare a românilor, țară în care 6 din 10 persoane nu fac mișcare deloc, conform unui eurobarometru citat de Euronews.

Rezultatul e previzibil – suntem din ce în ce mai mulți supraponderali și obezi -, iar consecințele, inclusiv pentru angajatori, devin îngrijorătoare: angajați cu probleme de sănătate, care se mișcă greu, care vor avea nevoie de consultații medicale și vor lipsi de la serviciu, cheltuieli de HR cu coaching, psihoterapie și concedii medicale într-o măsură mai mare decât la persoanele cu indice de masă corporală în limite normale.

Introducerea în strategia de business și de HR a susținerii active a unui stil alimentar sănătos, în schimb, va aduce doar beneficii: o echipă cu un nivel de energie crescut, o echipă productivă, pe scurt, o echipă mult mai sănătoasă. Se poate apela, în acest sens, la diverse modalități prin care un regim alimentar sănătos să fie promovat în companie, cum ar fi: oferirea unor ședințe de nutriție, organizarea de workshop-uri și training-uri, livrarea de conținut educativ (scris, audio, video etc.), dar și facilitarea accesului la restaurante care livrează mâncare sănătoasă.

Experiment de mâncare sănătoasă

Din fericire, rețeaua restaurantelor și a firmelor de catering s-a extins și diversificat foarte mult în ultimii ani, ceea ce înseamnă că o persoană instruită, cu cunoștințe de nutriție de bază, poate comanda și mânca în cunoștință de cauză feluri de mâncare hrănitoare și echilibrate nutritiv.

Practic, trebuie să ținem cont de următoarele: mâncarea aleasă să aibă un conținut de proteine de minimum 10%, carbohidrați complecși, grăsimi în cantitate mică sau moderată, preponderent din sursă vegetală. Să mai aibă și fibre, conținut redus de sare, plus vitamine și minerale diverse. Nu în ultimul rând, cantitatea să fie adecvată caloric persoanei căreia îi e destinată, cu alte cuvinte, să nu mânânci mai mult decât ai nevoie.

Din luna martie a acestui an, toate restaurantele, cantinele și firmele de catering sunt obligate prin lege să aibă trecut în meniu, la loc vizibil, declarația nutrițională a fiecărui fel de mâncare, grație Ordinului ANPC 201/2022, care a intrat curând în vigoare. Concret, vom putea citi când comandăm ingredientele din fiecare fel (cele care depășesc 20 g/porție), numărul de calorii, conținutul de carbohidrați și zaharuri, conținutul total de grăsimi și separat cel de grăsimi saturate, cantitatea de sare și aditivii adăugați în mâncare. Desigur, rămân menționați și principalii alergeni. Astfel, angajaților le va fi mai ușor să alegeagă felurile mai sănătoase de mâncare pentru fiecare.

Înainte de a le recomanda angajaților un regim alimentar sănătos, este important ca acesta să fie adoptat chiar de angajator pentru că puterea exemplului este mult mai grăitoare decât oferirea unui sfat și, în calitate de lider, este esențial să practici ceea ce propovăduiești.

Antreprenoriatul și regimul alimentar

Viața de antreprenor, pe lângă bucurii și realizări, vine la pachet și cu provocări și stres, iar regimul alimentar pe care îl adopți are o influență semnificativă asupra sănătății fizice, dar și psiho-emoționale. Relația dintre alimentație, corp și emoții este susținută de cercetările științifice și înțelegerea acesteia te poate ajuta să te simți mult mai bine și să fii mai energic și mai performant.

Studiile arată că există o legătură strânsă între creier și sistemul digestiv, cunoscută sub numele de axa creier-intestin. Ce înseamnă asta? Că alimentele pe care le consumi pot influența compoziția bacteriilor intestinale, care au un rol important în producerea neurotransmițătorilor, substanțele chimice care influențează starea ta emoțională. Spre exemplu, cercetările arată că un consum de alimente bogate în acizi grași omega-3, cum ar fi somonul și semințele de in, poate sprijini sănătatea creierului și poate reduce riscul de depresie și de anxietate.

Nu este de neglijat nici modul în care alimentația influențează nivelul de zahăr din sânge. Dacă vei consuma în exces alimente cu un indice glicemic ridicat, cum ar fi alimentele procesate și bogate în zahăr, în corpul tău se pot produce fluctuații bruște ale nivelului de zahăr din sânge, ceea ce se va traduce, la nivel emoțional, în schimbări ale dispoziției și niveluri reduse de energie. Potrivit unui studiu publicat în jurnalul Psychiatry Research, există o legătură între consumul de alimente cu indice glicemic ridicat și creșterea riscului de depresie și tulburări de anxietate.

emotiile si alimentatia

De asemenea, un regim alimentar sănătos, bogat în fructe, legume, cereale integrale și proteine slabe, ajută funcționarea optimă a sistemului tău imunitar și poate proteja corpul împotriva stresului oxidativ (dezechilibrul dintre radicalii liberi și antioxidanți sau stresul declanșat de dezechilibrul dintre cantitatea de oxigen reactiv produs și capacitatea organismului de a-l elimina).

Un alt aspect extrem de important este modul în care o dietă echilibrată și sănătoasă poate contribui la menținerea unei greutăți corporale optime și la reducerea riscului de afecțiuni cronice, cum ar fi bolile de inimă și diabetul.

Pentru a maximiza legătura dintre alimentație, corp și emoții, este important să adopți o abordare sănătoasă în ceea ce privește dieta.

Chiar dacă ai un program extrem de încărcat, nu neglija mesele principale ale zilei pentru că hrana este combustibilul de care corpul și creierul tău au nevoie pentru a funcționa optim.

4 sfaturi care să te ajute să adopți o alimenție sănătoasă

  1. Consumă alimente care sunt bogate în nutrienți: alege alimente precum fructe și legume proaspete, cereale integrale, proteine slabe și grăsimi sănătoase. Acestea îți vor ajuta organismul să își ia cantitatea de substanțe nutritive necesare pentru funcționarea optimă și care susțin sănătatea creierului.
  2. Evită să consumi alimentele care sunt procesate și bogate în zahăr: mâncarea procesată și cea care are un conținut ridicat de zahăr pot provoca fluctuații ale nivelului de zahăr din sânge și îți pot afecta starea de sănătate fizică și emoțională. Încearcă să le înlocuiești cu alimente naturale și sănătoase.
  3. Consumă acizi grași: adaugă în regimul tău alimentar și surse de acizi grași, care conțin omega-3, cum ar fi somonul, nucile și semințele de in. Aceștia au fost asociați cu reducerea riscului de tulburări de dispoziție și cu îmbunătățirea sănătății creierului.
  4. Fii atent la numărul meselor și la porții: stabilește-ți un program regulat la care să mănânci și fii atent la cantitate: încearcă să consumi porții moderate. Mesele regulate și porțiile adecvate au o contribuție însemnată la menținerea nivelului de energie și a stării emoționale stabile.

brain food

Nu uita că fiecare persoană este unică, iar nevoile nutriționale pot varia. De aceea, înainte de a face schimbări semnificative în alimentație, este recomandat să consulți un specialist în nutriție sau un medic pentru a primi sfaturi personalizate în funcție de situația ta.

Ai grijă față de propriul regim alimentar și de cel al angajaților tăi. Astfel, veți fi cu toții mai energici, mai productivi și, bineînțeles, veți avea un stil de viață mult mai sănătos!