Coachingul a ajuns un subiect controversat în ultima vreme!

Și a avut motive bune să se întâmple asta, dintre care voi enumera câteva:

  • Au intrat în piață foarte mulți coachi (unii mai pregătiți, alții mai puțin pregătiți)

  • Cei mai mulți nu au avut experiențe de viață și muncă când au făcut aceste alegeri

  • Au fost mediatizate câteva cazuri care s-au desfășurat în afara unui cadru de competență și etică

Cu toate astea, creșterea interesului vine pe baza unor trenduri globale și locale printre care și o transformare fundamentală a câmpului muncii, un avans al cercetărilor in neuroștiință și psihologie, o creștere a complexității în care operăm, o criză de sens generată de o deconectare umană generalizată și prevalența burnout-ului și a problemelor de sănătate mintală accentuate după pandemie.

Mai mult, la nivel național, am avut o creștere economică importantă care a adus pe harta noastră mentală atingerea potențialului, bunăstarea și aspirații mai înalte decât cele de igienă și supraviețuire.

Aceste fenomene au dus la crearea accelerată a unei noi piețe cu o nevoie precedentă mare și o cerere brusc conștientizată. Ca în orice piață, cu creștere rapidă și nereglementată la început, o mulțime de șarlatani și oportuniști sunt atrași în horă.

Asta s-a întâmplat însă în multe domenii.

Și se va întâmpla și pe mai departe atunci când ne gândim la un trend care promite venituri relativ ușor de obținut. Le observăm deja pe cele ale creatorilor de conținut sau influencerilor cât și valul imens care va veni peste AI. Numai că în coaching foarte puțini coachi fac bani conform statisticilor ICF (International Coaching Federation)

Cu toate acestea, coachingul aduce foarte multă valoare oricui vrea să facă performanță.

În termeni simpli, coach = antrenor !

Și coaching-ul pentru performanță provine din sport și din psihologie. Dacă ne gândim la echipa din jurul unui sportiv de performanță: preparator tehnic, psiholog, antrenor și un întreg grup suport putem să extindem ușor același context și nevoie executivilor și antreprenorilor.

Am auzit de multe ori că a fi CEO sau antreprenor este super complicat. Și nimeni nu întelege cu adevărat ce înseamnă asta până nu o face.

Ce îi ține pe antreprenori treji noaptea nu sunt sarcinile zilnice!

Ce te ține treaz noaptea este incertitudinea, complexitatea oamenilor și a contextului de business într-o schimbare continuă și impredictibilă. Este presiunea responsabilității cu care vine libertatea dorită. Operăm într-un mediu VUCA (Volatile, Uncertain, Complex & Ambiguous) cu o viteză de schimbare crescută. Ritmul cu care se întâmplă disrupțiile din business a crescut. Are o velocitate mai mare.

Scaunul ăla de sus de tot este un loc singuratic. Este un loc care îți arată o oglindă psihologică greu de privit. Te dezbracă și te pune față în față cu demonii tăi pe care merită să-i rezolvi dacă vrei să și trăiești bine ca antreprenor. Antreprenoriatul este cea mai bună școală de dezvoltare personală dacă ești “self aware” și alegi să lucrezi cu tine. Așa cum cei mai buni coachi sunt copiii. Ei îți apasă butoanele până le rezolvi.

Dar de ce ar avea nevoie un antreprenor de coaching?

Paiii, dacă vrei performanță de top ai nevoie de un sistem suport. Așa cum au și sportivii. Valoarea sustenabilă vine din rutine continue de wellbeing ca să faci față unui maraton și să crești afaceri pe termen lung, fără să te sacrifici. Ptr mai multe despre acest subiect te invit să citești și articolul următor.

Mai mult, dacă vrei să conduci strategic și să-ți folosești partea inovativă și creativă ai nevoie de spații de reflecție prin care să te uiți la sistemele din jurul tău. Ai nevoie să-ți înțelegi convingerile, patternurile și să înțelegi profund ce sisteme generezi. Ai nevoie să-ți provoci preconcepțiile despre ce e posibil și ce nu și să-ți extinzi aria de ambiții.

Cu ce îi ajută coachingul de business sau cel executiv pe cei cu care am lucrat?

  • să își creeze ambiții și obiective dincolo de ce visau sau credeau posibil inițial. Și să le atingă!

  • să își dezvolte o mentalitate orientată spre învățare, adaptare și inovare

  • să își definească mai bine prioritățile și să ia decizii strategice

  • să își clarifice obiectivele pe termen scurt, mediu și lung, aliniindu-le cu viziunea lor de ansamblu

  • să exploreze provocările cu care se confruntă, fie că sunt legate de afacere, relațiile cu echipa sau dilemele personale

  • să găsească perspective noi și să genereze soluții creative

  • îi sprijină să dezvolte reziliență, să gestioneze mai bine stresul și să își păstreze motivația

  • să identifice și elimine blocajele care le afectează productivitatea

  • să prioritizeze mai bine și să-și gestioneze timpul și resursele mai eficient

  • să își asume responsabilitatea pentru obiectivele sale și să rămână pe drumul dorit

  • să găsească un echilibru sănătos între afacerea sa și viața personală, prevenind burnout-ul

Cum te ajută coachingul ca antreprenor

Dar și feedback obiectiv, ajutând antreprenorii să înțeleagă mai bine cum sunt percepuți și unde pot aduce îmbunătățiri! Această oglindă în care dacă se uită și singuri dacă își dau timpul asta dar cu un partener să vadă și ce nu observă inițial 🙂

Și, poate mai puțin liric, conform studiilor realizate de International Coaching Federation (ICF), demonstrează un ROI (Return on Investment) crescut atât pentru indivizi, cât și pentru organizații. Studiul comandat de ICF în 2023 și realizat împreună cu PricewaterhouseCoopers (PwC) sugerează că firmele care au investit în coaching au raportat un ROI mediu de 7 ori investiția inițială.

Pentru indivizi, rata de satisfacție pentru coaching este extrem de ridicată, între 80-90% dintre clienți afirmând că investiția în coaching a meritat costul. 70% dintre clienții individuali din coaching au raportat o creștere a performanței la locul de muncă

Mai mult, același studiu sugerează că coachingul a permis dezvoltarea unei culturi a inovației, încrederii și incluziunii, bazată pe rezonanță, o mentalitate axată pe punctele forte și diversitatea gândirii, pregătind astfel organizația pentru viitor. Acest proces a dus la schimbări culturale semnificative, cum ar fi:

  • 28% creștere în manifestarea inteligenței emoționale.

  • 33% creștere a flexibilității cognitive.

  • 67% creștere în gestionarea inovației.

La nivelul întregii echipe, coaching-ul a generat:

  • 13% îmbunătățire a echilibrului dintre viața personală și cea profesională.

  • 20% îmbunătățire în dezvoltarea unei mentalități globale incluzive.

Dar ce este coaching-ul mai exact?

Coachingul este un proces bazat pe dialoguri concentrate pe atingerea unui rezultat sau obiectiv.

Este un dialog structurat, orientat spre reflecție și acțiune, în care coach-ul facilitează descoperirea de soluții și clarificarea direcției prin întrebări puternice, ascultare activă și oferirea unui spațiu sigur pentru reflecție.

El este bazat pe o relație de parteneriat între coach și client, care are scopul de a ajuta clientul să-și atingă obiectivele, să-și valorifice potențialul și să-și depășească barierele interne sau externe.

Coaching-ul nu oferă soluții prestabilite, ci ghidează clientul prin întrebări, oglindire, întreruperi și alte instrumente specifice spre identificarea propriilor răspunsuri, dezvoltarea unei noi perspective și asumarea responsabilității pentru progresul său

Ce tipuri de coaching există?

Fără pretenția că vom enumera aici toate nișele de coaching vom pune aici câteva tipologii de coaching relevante: coaching de business, coaching executiv, coaching pentru performanță, coaching de echipă, wellbeing coaching, coaching financiar, coaching de criză.

Pentru antreprenori se potrivesc toate cele de mai sus, dar mă voi opri la coaching de business și leadership coaching. Are ICF (International Coaching Federation) o serie de studii prin care arată impactul coaching-ul în culturile organizationale.

78% dintre organizații prioritizează coaching-ul de leadership peste toate celelalte tipuri, acest lucru semnalează mai mult decât o tendință. Reprezintă o schimbare fundamentală în modul în care privim dezvoltarea leadershipului. 📈

Și, chiar și atunci când sondajul nostru despre cultura coaching-ului din 2023 a relevat că leadershipul este busola care ghidează o organizație, a arătat, de asemenea, că alte tipuri de coaching sunt forța care se asigură că aceasta arată o direcție clară.

De la executivi (42%) la îmbunătățirea performanței (45%) și până la dinamica echipelor (37%), coachingul a devenit un element esențial pentru excelența organizațională.

Cum te ajută coachingul ca antreprenor

Sursă: International Coaching Federation

Cum arată un proces de coaching?

Un proces tipic de coaching are 6, 10 sau 12 ședințe. O cadență bună a ședințelor este la 2 săptămâni distanță și costă oriunde între 150 eur și 600 eur.

Sigur, există tarife și în afara acestor intervale, dar când ne referim la antreprenori și la a lucra cu cineva pe sănătatea unui business în creștere cred că merită să lucrați cu profesioniști care au la rândul lor o construcție sănătoasă a business-ului. Explic pe larg cum cei mai mulți coachi sunt falimentari și funcționează din resorturi de salvare în alte materiale.

De principiu în prima parte a procesului vei avea setarea obiectivelor, după va urma o etapă de conștientizare a realității curente din mai multe unghiuri, apoi o etapă de strategie pentru atingerea obiectivelor și spre final un plan de acțiune potrivit pentru tine și de parteneriat către implementare (ceea ce numim accountability partner).

Dacă vrei să experimentezi cum arată un proces sau o ședință rapidă de coaching poți încerca AICI.